Aproape 100 de hectare de vegetație au fost făcute scrum de un incendiu violent. Acesta a blocat traficul rutier, dar și cel feroviar, pentru o perioadă limitată de timp. Zeci de pompieri s-au luptat pentru lichidarea acestuia.
În decursul zilei de luni, 21 iulie, a izbucnit un incendiu de vegetație pe raza comunei Colceag, satul Inotești. Din cauza vântului, focul s-a extins rapid, astfel că traficul de pe raza localității Fântânele, Drumul Național 1B, între km 34+500 m și 39+500 m, a fost restricționat.
Astfel, șoferii au fost redirecționați pe DJ 149, pe raza comunei Fântânele, și DJ 102N, zona Ceptura, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Prahova.
De asemenea, din cauza fumului dens, dar și a flăcărilor care s-au apropiat de calea ferată, circulația pe ruta Buzău – Ploiești a fost temporar oprită. La fața locului au acționat zeci de pompieri.
La un moment dat, forțele de intervenție au fost suplimentate cu mai multe autospeciale din Mizil, Urlați și Ploiești. În urma incidentului, au fost afectate 80 de hectare de culturi de grâu și rapiță, dar și zece hectare de vegetație uscată.
În ultima perioadă, din cauza temperaturilor extreme, mai multe zone din țară au fost afectate de incendii de vegetație. Astfel, în urmă cu mai bine de o săptămână, traficul de pe Autostrada A2, pe sensul spre București, a fost deviat din cauza a trei incendii de vegetație izbucnite în apropierea șoselei. Șoferii au stat bară la bară în județul Călărași, între Sărulești și Lehliu.
De asemenea, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a anunțat faptul că traficul a fost înregunat pe DN6, în zona Orșova. Din cauza vântului puternic, s-a aprins vegetația și din județul Bihor. La marginea Drumului Național 1, la câțiva kilometri de Oradea, un lan de porumb a luat foc, astfel că circulația a fost restricționată.