Grecia, Spania, Portugalia și Franța sunt cele mai afectate țări din Europa din cauza incendiilor de vegetație și pădure. Spre exemplu, în departamentul Gironde, situat în sud-vestul Franței, incendiul din prezent a readus în prim-plan ce s-a întâmplat în 1949.
”Este prima dată când văd, aici, în Gironde, un incendiu de asemenea proporții, în afară de ce am citit în ziare că a fost în 1949.
Și nu se întrevede sfârșitul. După cum este prognoza meteo, cred că vor urma zile complicate”, a declarat Jerome Jean, comandantul pompierilor care intervin în zonă, conform stirileprotv.ro.
Din cauza celor opt incendii majore care au lovit Franța, mai multe țări din Europa au decis să trimită pompieri. Printre ele, și România, care azi a trimis 77 de pompieri și 17 mijloace de intervenție.
La fel ca în celelalte țări afectate de incendii în Europa, și în Franța, canicula, seceta și vântul au mărit amploarea pârjolului. Potrivit sursei citate, un astfel de incendiu a ars aproape șapte mii de hectare de pădure în sud-vestul Franței, aproape de Bordeaux, zonă în care vor ateriza pompierii români în această noapte.
Și asta s-a întâmplat la distanță de o lună de la un alt incendiu de amploare în aceeași zonă. În acest context sunt lămuritoare declarațiile președintelui Federației Pompierilor din Franța, Grégory Allione:
”Este un căpcăun, este un monstru. Înghite suprafața unui stadion de fotbal la fiecare minut.” În apropiere de Bordeaux, aproape 7.000 de hectare de pădure și vegetație au fost arse și numai noaptea trecută încă 600 de hectare au fost cuprinse de flăcări.
”2.000 și mai bine de persoane care locuiesc aici au fost evacuate, acum satul Belin-Béliet este o așezare fantomă. Această localitate a devenit și principalul focar de atenție pentru pompieri”, a transmis corespondentul sursei citate. În total au fost evacuate 10.000 de persoane, iar 16 case au fost distruse.
Incendiile de pădure au ars multe hectare în Galicia (nord-vestul Spaniei), flăcările se apropie de orașul Laza. În Portugalia, incendiul de amploare izbucnit în urmă cu șapte zile într-un parc național încă nu a fost stins.