News

Cinci familii din Covasna au rămas pe drumuri. Un incendiu puternic le-a distrus în totalitate casele

Un incendiu puternic a izbucnit, duminică după-amiază, în Covasna. Mai multe case au fost cuprinse de flăcări, iar cinci dintre ele au ars în totalitate.
23.01.2022 | 15:54
Cinci familii din Covasna au ramas pe drumuri Un incendiu puternic lea distrus in totalitate casele
ADVERTISEMENT

Incendiul devastator a izbucnit în localitatea Comandău din județul Constanța. Opt case lipite sub același acoperiș au fost cuprinse de flăcări, iar cinci dintre ele au ars complet.

19 persoane locuiau în clădire, iar una dintre ele a fost transportată la spital, din cauză că s-a intoxicat cu fum.

ADVERTISEMENT

Pompierii s-au deplasat la fața locului. O persoană a fost dusă la spital

Până la stabilizarea situației, familiile au fost preluate de Parohia Reformată, dar și de rude. În zonă s-au deplasat și echipaje de salvare.

Au intervenit pompierii cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 14 subofițeri și un voluntar al unui detașament local.

ADVERTISEMENT

”La fata locului intervin pentru stingerea incendiului 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă , 14 subofițeri și un voluntar din cadrul Detașamentului Sfântu Gheorghe și Secției Târgu Secuiesc, SVSU Comandău și SVSU Covasna”, a transmis ISU Covasna printr-un comunicat de presă.

Persoanele evacuate au fost preluate de parohia locală și rude

Printre cele 19 persoane evacuate, 3 sunt minore (cpii de un an, 6 ani și 17 ani-n.r). ”Din cele 19 persoane, 2 vor fi cazate la Parohia Reformată și 17 la rude”, a mai precizat ISU Covasna.

ADVERTISEMENT

În urmă cu o zi, o altă casă a mai fost cuprinsă de un incendiu. În Timișoara, acoperișul unui imobil cu etaj a luat foc.

A mai fost cuprinsă de flăcări și o anexă a casei. La fața locului au intervenit pompierii cu 3 autospeciale de stingere, 11 subofițeri, 2 ofițeri, o autoscară mecanică dar și un echipaj SMURD.

ADVERTISEMENT

”A ars acoperișul casei P+1E pe o suprafață de aproximativ 200 mp și o anexa în care erau depozite lemne. Apelul a fost făcut de vecini. Nu sunt persoane rănite, intoxicate”, transmit reprezentanții ISU Banat.

Recomandări ale pompierilor pentru evitarea incendiilor

Pentru ca astfel de situații să nu se mai producă, reprezentanții ISU vin cu o serie de recomandări de siguranță, printre care:

-curățarea sobelor/coșurilor de fum,

-verificare aparatelor de încalzire electrică din locuință,

-evitați supraîncărcarea sobei.

Reprezentanții ISU vin cu recomandări și despre cum trebuie făcut focul într-o sobă a locuinței.

-ușa sobei să fie închisă,

-o tăviță metalică trebuie să fie așezată lângă gura sobei,

-evitați așezarea de  materiale combustibile lângă sobă.

ADVERTISEMENT