News

Incendiu de proporții produs în Cluj. Pompierii au găsit un bărbat carbonizat

05.02.2021 | 07:58
Incendiu de proportii produs in Cluj Pompierii au gasit un barbat carbonizat
ADVERTISEMENT

Tragedie în Cluj Napoca. Un bărbat a murit carbonizat în urma unui puternic incendiu petrecut în noaptea de joi spre vineri. Se pare că improvizațiile electrice au stat la baza producerii acestei drame.

Un echipaj de 3 autospeciale pentru stins incendii, o autoscară și un echipaj SMURD au intervenit în cursul nopții trecute pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit, situată pe strada Constantin Brâncuși din municipiul Cluj-Napoca.

ADVERTISEMENT

La mai bine de o oră după miezul nopții, mai exact la 1.20, s-a dat alerta. Ajunși la fața locului, pompierii au găsit casa cuprinsă în totalitate de flăcări, respectiv interiorul casei și acoperișul acesteia. Din nefericire, în interior a fost găsit corpul unui bărbat, în vârstă de cca 80 de ani.

Incendiu puternic în Cluj. Un bărbat a murit carbonizat

Un puternic incendiu a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, într-o casă din orașul Cluj-Napoca. Pompierii au găsit un bărbat decedat în locuința unde s-a produs incendiul.

ADVERTISEMENT

În interior a fost găsit corpul unui bărbat, în vârstă de cca 80 de ani, care prezenta traumatisme incompatibile cu viața, fără posibilitatea de a fi aplicate manevrele de resuscitare.

La locul tragediei au fost trimise 3 autospeciale pentru stins incendii, o autoscară și un echipaj SMURD. Alerta a fost dată în jurul orei 1.20, iar pompierii au găsit deja casa cuprinsă în totalitate de flăcări.

ADVERTISEMENT

Acțiunile pompierilor, îngreunate de deșeurile din interior

Potrivit presei locale, acțiunea pompierilor a fost îngreunată de cantitatea mare de deșeuri care era adunată înăuntrul casei și de faptul că din cauza improvizațiilor electrice nu s-a putut opri de la început alimentarea cu energie electrică.

Acțiunile de salvare au durat mai bine de 4 ore, iar ulterior o autospecială a rămas pentru supravegherea zonei, având în vedere că deșeurile angrenate în ardere prezentau riscul de a se reaprinde din cauza focarelor care au ars mocnit.

ADVERTISEMENT

Imobilul, cu o suprafață de aproximativ 60mp, a fost distrus în totalitate, iar intervenția pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la locuința alipită de acesta. Din primele cercetări ale polițiștilor, se pare că incendiul a pornit de la improvizații ale instalației electrice.

ADVERTISEMENT