News

Incendiu în Vaslui. Focul s-a extins pe mai multe hectare de vegetație uscată

30.08.2020 | 19:03
Incendiu in Vaslui Focul sa extins pe mai multe hectare de vegetatie uscata
ADVERTISEMENT

Un incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit în Vaslui. Focul s-a extins și se manifestă pe mai multe hectare în comuna Micleşti.

Imediat la faţa locului au ajunsi trei autospeciale, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

ADVERTISEMENT

Marius Stanciu, purtătorului de cuvânt al instituţiei, a anunțat că intervenţia pompierilor este una complicată din cauza vântului puternic.

Incendiu în Vaslui: Vântul pune mari probleme

Incendiul care a izbucnit duminică în comuna Miclești, din Vaslui, a fost anunţat la numărul de urgenţă 112 de către primarul comunei.

ADVERTISEMENT

“Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu trei autospeciale de stingere cu apă şi echipaje specializate pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată din localitatea Popeşti, comuna Micleşti.

La sosirea primului echipaj de intervenţie, incendiul se manifesta pe câteva hectare de vegetaţie uscată şi exista pericolul de propagare spre o pădure din apropiere. Vântul pune mari probleme”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

ADVERTISEMENT

Acum câteva zile, un alt incendiu a provocat pagube într-un bazar din municipiul Vaslui. Au ars două anexe dintr-o parte laterală, pompierii intervenind înainte ca focul să se propage.

„Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și un echipaj specializat pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la intrarea în bazar. La sosirea echipajului de intervenție, incendiul se manifesta violent la acoperișul a două barăci din bazar și exista pericol de propagare spre alte anexe. Nu au fost înregistrate victime”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).

ADVERTISEMENT

Tot în județul Vaslui, un bărbat de 55 de ani a murit în locuința cuprinsă de flăcări uriașe. El ar fi adormit cu o țigară aprinsă în mână. Jarul s-a împrăștiat pe haine și a pornit focul, care a cuprins rapid totul în jur. Focul a fost stins, în cele din urmă, de vecini.

ADVERTISEMENT
Tags: