News

Incendiu la cel mai mare depozit de anvelope uzate din lume. Fumul, o amenințare la nivel mondial. Video

Cel mai mare depozit de anvelope uzate din lume a fost cuprins de incendiu. Fumul rezultat reprezintă un potențial dezastru global de mediu.
04.08.2021 | 23:37
Incendiu la cel mai mare depozit de anvelope uzate din lume Fumul o amenintare la nivel mondial Video
ADVERTISEMENT

Un nou dezastru ecologic este pe cale să afecteze mai multe zone ale lumii. Un incendiu de proporții a izbucnit în această săptămână în Kuweit, la cel mai mare depozit de anvelope uzate de pe glob.

Al Sulaibiya, cum este denumită locația, conține peste 7.000.000 de anvelope care nu mai sunt utilizabile.

ADVERTISEMENT

Potrivit presei internaționale, incidentul din statul asiatic riscă să devină un dezastru global de mediu, dacă incendiul uriaș nu este lichidat în cel mai scurt timp.

Cel mai mare depozit de anvelope uzate din lume, cuprins de incendiu. Potențial dezastru global de mediu

După ce imaginile cu Al Sulaibiya au apărut în mediul online, internauții și-au exprimat îngrijorarea privind urmările pentru mediu al acestui incendiu.

ADVERTISEMENT

Mulți analiști au spus că fumul poate cauza probleme mai mari, cum ar fi schimbările climatice și o poluare mai intensă, scrie Insiderpaper.

Videoclipul de la fața locului, care a fost vizionat deja de milioane de persoane, arată un fum gros și negru care acoperă cerul.

ADVERTISEMENT

”Un depozit de anvelope uzate este în flăcări în Kuweit. Lucrurile se pot agrava. E destul să ne închipuim cât de mult poate afecta aerul acest fum emanat”, a scris o persoană în mediul online.

Peste 1.000.000 de anvelope au ars la Al Sulaibiya în 2020

Nu este prima oară când depozitul Al Sulaibiya este afectat de un incendiu major. O situația similară s-a semnalat și anul trecut.

ADVERTISEMENT

Se estimează că 1.000.000 de anvelope ar fi fost arse, în octombrie 2020, după ce un incendiu a cuprins peste 25.000 de metri pătrați.

Al Sulabiya este considerat cel mai mare depozit de anvelope uzate din lume și este vizibil de pe imaginile transmise din satelit. Anvelopele vechi sau inutilizabile sunt de obicei duse la Al Sulabiya și aruncate în gropi imense, care cu timpul devin munți de anvelope.

Cel mai grav incendiu din Kuweit a avut loc în 2012. Acesta a dus la arderea a peste 5.000.000 de anvelope. Incidentul a fost considerat o ”catastrofă de mediu”.

Incendiile precum cele care au izbucnit în 2012 și 2020 au un efect grav asupra mediului, precum și asupra sănătății generale a populației.

Atunci când anvelopele sunt arse, în aer sunt eliberate metale grele și petrol, care cu timpul se infiltrează în pământ și în apă, rezultând astfel poluarea solului și a apei potabile.

ADVERTISEMENT