Un incendiu a izbucnit duminică, 27 aprilie, la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Rădăuți. S-a întâmplat la izolația unor cabluri aflate în tavanul fals al unei toalete. Pompierii ajunși la locul intervenției au lichidat rapid flăcările.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, a avut loc un „început de incendiu” la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Rădăuţi.
Reprezentanții ISU au afirmat că cea mai probabilă cauză a izbucnirii flăcărilor a fost un scurtcircuit la o rețea electrică din interiorul instituției medicale.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de prim ajutor și de pompieri. Unul dintre echipaje, aflat la unitatea medicală pentru predarea unui bolnav, a acționat pentru stingerea incendiului. Cei trei pompieri paramedici, de la Garda de intervenție Vicovu de Sus, tocmai sosiseră cu un pacient la Centrul de Primiri Urgențe Rădăuți, potrivit svnews.ro.
Aflați în clădire pentru întocmirea actelor necesare, au sesizat prezența fumului și agitația personalului. Unul dintre pompieri a luat un stingător și a mers la sursă, stingând focul înainte ca acesta să se extindă.
„Cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolaţia cablurilor electrice, aflate în tavanul fals al unui grup sanitar, a luat foc. Aflat la faţa locului, pentru predarea unui pacient, echipajul SMURD de la Garda de intervenţie Vicovu de Sus, a acţionat imediat cu stingătoare, pompierii militari localizând şi lichidând incendiul în limitele găsite”, a arătat sursa citată.
În sprijinul paramedicilor au intervenit și două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de la Detașamentul de pompieri Rădăuți. Din fericire nu s-au înregistrat victime. Fumul a inundat doar holurile, astfel că nu a fost necesară evacuarea pacienților din unitatea spitalicească.
Activitatea medicală s-a reluat la scurt timp, fără alte impedimente ce ar fi putut pune în pericol siguranța pacienților, aparținătorilor sau personalului medical.
„Nu s-au înregistrat victime, iar fumul degajat a inundat doar spaţii tehnice şi holuri, astfel încât nu s-a impus evacuarea pacienţilor. Pompierii militari, cu ajutorul ventilatoarelor specifice, au aerisit spaţiile inundate cu fum, iar activitatea în Centrul de Primire Urgenţe Rădăuţi a fost reluată în siguranţă”, a precizat ISU Suceava.