News

Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Arad! Un pacient a dat foc unității. Șase persoane intoxicate cu fum

Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Arad după ce un pacient a dat foc unui salon
05.09.2021 | 12:42
Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Arad Un pacient a dat foc unitatii Sase persoane intoxicate cu fum
ADVERTISEMENT

Medicii au fost cei care au sunat la numărul de urgență. Aceștia au solicitat ajutorul pompierilor la primele ore ale dimineții.

Mai exact, alerta a fost dată la ora 4.24. Atunci, s-a transmis că există un incendiu provocat de un pacient într-un salon al Spitalului de Psihiatrie din Arad.

ADVERTISEMENT

Foc la Spitalul de Psihiatrie din Arad!

Din nefericire, trei pacienți și trei cadre medicale au fost duse la UPU Arad, după ce s-au intoxicat cu fum.

De remarcat că la fața locului au intervenit două autospeciale de stingere și mai multe echipaje SMURD, care au constatat că incendiul izbucnise într-o rezervă a spitalului.

ADVERTISEMENT

De altfel, în momentul în care echipajele au ajuns la spital, acestea au constatat că era deja o perdea de fum gros în salon.

O parte a pacienților, aproximativ 15 persoane, au reușit să iasă singure la timp din clădire.

Pompierii au mai evacuat șase pacienți și trei cadre medicale.

Incendiul a fost stins în aproximativ 20 de minute de la sosirea echipajelor de intervenție.

Reprezentanții ISU Arad spun că incendiul ar fi izbucnit după ce o persoană ar fi dat foc intenționat.

ADVERTISEMENT

”O parte a pacienţilor, aproximativ 15 persoane, s-au autoevacuat. Pompierii Detaşamentului Arad au evacuat alţi 6 pacienţi şi 3 cadre medicale.

Echipajul SMURD TIM a evaluat persoanele evacuate din care 6 au fost transportate la UPU Arad (3 pacienţi şi 3 cadre medicale), toţi în stare bună cu uşoară intoxicaţie cu fum”, a mai transmis ISU Arad.

ADVERTISEMENT
Tags: