News

Incendiu la un hotel din Eforie Sud. 80 de persoane au fost evacuate, 16 dintre ele au fost coborâte de pe acoperiș de pompieri

Un incendiu a izbucnit la un hotel din Eforie Sud. 80 de oameni au fost evacuați, 16 dintre ei au fost coborâți de pompieri de pe acoperiș
07.09.2021 | 09:20
Incendiu la un hotel din Eforie Sud 80 de persoane au fost evacuate 16 dintre ele au fost coborate de pe acoperis de pompieri
ADVERTISEMENT

Incidentul a avut loc marți, la primele ore ale dimineții. Acesta a fost anunțat la 112 în jurul orei 04:00.

Pompieri au fost solicitați să intervină la un hotel de 44 de camere. Flăcările și degajările de fum erau foarte mari și i-au forțat pe salvatori să evacueze o parte din oameni de pe acoperis.

ADVERTISEMENT

Incendiu la un hotel din Eforie Sud. 80 de persoane au fost evacuate, 16 dintre ele au fost coborâte de pe acoperiș de pompieri

ISU Constanța a transmis că mai mult de 80 de persoane se aflau în interior. Din fericire, toți oamenii au fost evacuați.

Nu au fost înregistrate victime, cu excepția unei persoane care a fost intoxicată cu fum. Aceasta a ajuns la spital conștientă.

ADVERTISEMENT

Operațiunea de evacuare a fost una destul de dificilă. Unii dintre oameni aceștia au fost coborâți cu o macara de pe acoperișul clădirii.

La fața locului s-au alocat patru autospeciale de stingere, două autoscări, o maşină de descarcerare, trei Smurd, două ambulanţe SAJ. Un total de 40 de pompieri au fost implicați în operațiune.

ADVERTISEMENT

„La momentul respectiv în hotel se aflau aproximativ 83 de persoane (79 de turişti, 4 angajaţi ai hotelului), dintre care 47 s-au autoevacuat, iar 36 au fost evacuate de către echipajele de la faţa locului. Dintre cele 36 de persoane, 16 (11 adulţi, 4 copii şi un sugar) au fost coborâte de pe acoperişul hotelului. O singură persoană care fusese intoxicată cu fum a fost transportată la spital de către un echipaj SAJ, conştientă, cooperantă,” a transmis ISU Constanţa.

Flăcările au fost stinse în aproximativ o oră, la 04:58. Cea mai probabilă cauză a incendiului ar fi fost scurtcircuit la boilerul din camera tehnică a hotelului.

ADVERTISEMENT

Trei terase s-au făcut scrum, la Mamaia

Cu doar trei zile în urmă, un incendiu a mistuit trei terase, tot pe litoral, la Mamaia. Focul a izbucnit în bucătăria uneia dintre locații și mai multe butelii au explodat.

Din cauza vântului puternic, flăcările s-au extins cu rapiditate. Din fericire, nu au existat victime, cu excepția unui om care a fost transportat la spital pentru că s-a înțepat într-un cui. Patronul localurilor a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului.

„Am intervenit cu șase autospeciale, o descarcerare, o autoscară, un echipaj de prim ajutor și o cisternă cu zece tone de apă. Cu un total de 50 de pompieri. Intervenția a fost dificilă, cele trei terase erau lipite una de cealaltă și din cauza densității mari materiale combustibile din interior”, a precizat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea.

ADVERTISEMENT
Tags: