News

Incendiu violent la un azil de bătrâni din Germania. 15 de persoane s-au intoxicat cu fum şi au ajuns la spital

Tragedie de Crăciun. Un azil de bătrâni din Germania a izbucnit în flăcări. 15 persoane au fost rănite și au fost transportate la spital
25.12.2024 | 16:49
Incendiu violent la un azil de batrani din Germania 15 de persoane sau intoxicat cu fum si au ajuns la spital
Incendiu violent la un azil de bătrâni din Germania. Foto: captură foto X/ colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un azil de bătrâni din Germania a luat foc în Ajunul Crăciunului. Peste 120 de pompieri s-au mobilizat pentru stingerea incendiului. 15 persoane au fost intoxicate cu fum.

Azil de bătrâni în flăcări

Incidentul a avut loc în căminul de bătrâni Winzentinum, din centrul orașului german München. Acesta este situat în cartierul Altstadt-Lehel, lângă malul râului Isar și este cel mai vechi cămin de bătrâni din oraș, fondat în 1857 de Societatea Catolică Sfântul Vincent de Paul.

ADVERTISEMENT

Într-un timp extrem de scurt, focul a cuprins mai multe părți ale acoperișului și turnului clădirii. În acest sens, peste 120 de pompieri s-au mobilizat pentru a stinge incendiul.

Echipele de intervenție au fost nevoiteă să îndepărteze fațada metalică a turnului cu clopot pentru o desfășurare mai bună a misiunii. 60 de persoane au fost evacuate din clădire, iar 15 victime au fost transportate la spital.

ADVERTISEMENT

Totuși, o parte dintre rezidenții azilului au fost relocați într-o zonă neafectată, în timp ce alții au fost mutați, pentru o perioadă limitată de timp, într-o clădire care aparține Universității Tehnice din München.

Autoritățile au închis străzile din apropierea clădirii pe durata intervenției. Cauza incendiului și valoarea pagubelor materiale rămân, momentan, necunoscute.

ADVERTISEMENT

Incendiu la un cămin de bătrâni din Spania

În acest an, un alt incendiu violent a avut loc la un azil de bătrâni, de data aceasta într-un oraș din Spania. Cel puțin 10 oameni au murit în urma tragediei produse în oraşul Villafranca del Ebro, lângă Zaragoza, nord-estul Spaniei.

Căminul numit „Jardines de Villafranca” a ars din temelii, iar pompierii s-au chinuit timp de câteva ore pentru a putea stinge flăcările, a transmis un purtător de cuvânt al guvernului regional, conform agerpres.ro.

ADVERTISEMENT

Oficialii nu au putut preciza, cu exactitate, dacă toate victimele incendiului erau rezidenți ai căminului de bătrâni. În „Jardines de Villafranca” locuiau undeva la 82 de persoane în vârstă.

O victima a ajuns la spital în stare critică, în timp ce mai multe persoane au primit îngrijiri medicale după ce au inhalat fum. Pompierii au venit din orașul Zaragoza, aflat la 35 de kilometri distanță, pentru a ajuta la stingerea focului.

ADVERTISEMENT