News

Încep controalele în piețele din România. Pepenii românești, pe lista autorităților

Încep controalele în piețele din România. Autoritățile vor demara o nouă operaţiune de control tematic numită "Pepenele românesc".
07.07.2024 | 16:10
Incep controalele in pietele din Romania Pepenii romanesti pe lista autoritatilor
Încep controalele în piețele din România. Sursa foto: Pixabay/ Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a anunțat, duminică, desfășurarea unei operaţiuni de control tematic numită “Pepenele românesc”.

Încep controalele în piețele din România

Aceste acțiuni de control vor fi efectuate pentru determinarea reziduurilor de pesticide la legumele şi fructele proaspete de sezon, în vederea respectării prevederilor legale în domeniu.

ADVERTISEMENT

Potrivit reprezentanților ministerului, începând de luni, 8 iulie, Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF) va verifica pepenele românesc pentru a vedea dacă conține pesticide.

Campania se va încheia pe data de 31 august, însă până atunci numărul de probe care vor fi verificate va fi suplimentat cu 102, ajungându-se la un total de 186 probe de pepeni prelevate.

ADVERTISEMENT

“Ulterior acţiunii “Cireaşa şi Căpşuna” desfăşurată în perioada 30 mai – 5 iulie, ANF va demara o nouă operaţiune de control tematic numită “Pepenele românesc”, care se va derula în perioada 8 iulie – 31 august.

Numărul de probe prelevate prin Programul Naţional de Monitorizare (84 de probe) va fi suplimentat cu 102, ajungându-se la un total de 186 probe de pepeni prelevate, iar eşantioanele vor fi colectate atât din pieţele bucureştene, cât şi din fiecare reşedinţă de judeţ, în vederea analizării acestora”, au transmis reprezentanții MADR.

ADVERTISEMENT

Anul acesta, în cadrul Programului Naţional de Monitorizare a reziduurilor de pesticide din fructe şi legume. ANF a suplimentat cu 42% probele de legume şi fructe din producţia autohtonă ce vor fi verificate în perioada 20 mai – 31 august, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Pe lângă această suplimentare a probelor, autoritatea a organizat mai multe controale tematice la fructele de sezon din piețele de la noi.

ADVERTISEMENT

La fel ca și în cazul pepenilor românești, aceste controale urmăresc respectarea legislaţiei în vigoare şi sancţionarea abaterilor.

Ministerul Agriculturii spune că va lua toate măsurile necesare astfel încât românii să fie aprovizionați cu o gamă largă de legume şi fructe de sezon, care să corespundă atât din punct de vedere al standardelor de comercializare, cât şi al nivelurilor de pesticide.

ADVERTISEMENT