Încep plecările la Dinamo? “Doi jucători se interesează cum să devină liberi de contract!” Maseurii şi doctorul demisionar depun memorii! EXCLUSIV

EXCLUSIV FANATIK
Francisc Oprea   
în Dinamo
08/11/2019, 20:06
Încep plecările la Dinamo? “Doi jucători se interesează cum să devină liberi de contract!”  Maseurii şi doctorul demisionar depun memorii! EXCLUSIV EXCLUSIV FANATIK
Problemele financiare de la Dinamo continuă. Sursă Foto: Sportpictures

Situația financiară de la Dinamo continuă să creeze probleme clubului. Din informațiile FANATIK, Adrian Motoacă, fostul doctor, și mai mulți membri ai staff-ului, vor depune memoriu împotriva formației din Șoseaua Ștefan cel Mare pentru neplata salariilor. Președintele AFAN, Emilian Hulubei, a declarat pentru FANATIK că membrii staff-ului vor depune memoriu pe 16 noiembrie, în timp ce alți doi fotbaliști s-au interesat despre modul în care pot deveni liberi de contract, în cazul în care restanțele salariale vor continua să apară.

Probleme financiare la Dinamo

Situația de la Dinamo pare din ce în ce mai gravă. După ce Deian Sorescu a declarat că au fost restanțe salariale de o lună și jumătate, mai mulți membri ai staff-ului, printre care fostul doctor Adrian Motoacă și maseurii, vor să depună memorii pentru că au fost neplătiți. Emilian Hulubei, președintele AFAN, a vorbit pentru FANATIK despre problemele financiare de la Dinamo, susținând că oamenii din staff vor depune memorii pe 16 noiembrie, după data scadentă a salariilor, iar doi dintre jucători s-au interesat despre procedurile ce trebuie urmate pentru a deveni liberi de contract, în cazul în care restanțele salariale vor continua.

Adrian Motoacă și alți membri ai staff-ului nu au depus încă memorii, dar cu siguranță o să o facă. Ei așteaptă până pe 15 noiembrie, când e scadentă data celui de-al doilea salariu pe care încă nu l-au primit, dacă situația va rămâne cum este acum, pe 16 o sa depună memorii. La jucatori nu e cazul deocamdată să depună memoriu, ei au primit asigurări că vor primii salariile, dar doi dintre jucători s-au interesat despre modul în care pot deveni liberi de contract, în caz de nu vor primi salariile”, a declarat Emilian Hulubei pentru FANATIK.

Dusan Uhrin amenință cu plecarea

Problemele financiare au afectat jucătorii, membrii staff-ului, dar și antrenorul Dusan Uhrin. Așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, cehul se gândește să renunțe la post în cazul în care nu va fi plătit până pe 15 noiembrie.

Dusan Uhrin a reușit să revitalizeze Dinamo în acest sezon. De la venirea noului tehnician, clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare a avut prestații apreciabile ce s-au văzut și în clasament. După 15 runde, Dinamo este la trei puncte de locul șase, ultimul ce asigură calificarea în play-off la finele sezonului regular.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles