Sport

Începe cursa pentru marele trofeu! Ce cotă are o posibilă finală între Italia și Olanda

Euro 2020 a intrat în fazele eliminatorii și deja au început calculele pentru posibila finală de pe Wembley
25.06.2021 | 21:09
Incepe cursa pentru marele trofeu Ce cota are o posibila finala intre Italia si Olanda
ADVERTISEMENT

Finala Euro 2020 este programată pe 11 iulie, pe stadionul Wembley, din Londra. Odată cu terminarea fazei grupelor, mai multe dintre cele 16 calificate în optimi par să se fi înscris în lupta pentru marele trofeu.

În fazele eliminatorii ale acestei ediții de Campionat European au ajuns cu maximum de puncte doar trei echipe naționale: Belgia, Italia și Olanda. Ultimele două sunt pe părți diferite de tablouri și s-ar putea întâlni în ultimul act, într-o reeditare a semifinalei de la Euro 2000.

ADVERTISEMENT

Italia și Olanda s-ar putea întâlni pentru prima dată într-o finală de Campionat European

Exceptând confruntările din UEFA Nations League, care au avut loc anul trecut, „Squadra Azzurra” și „Portocala mecanică” s-au întâlnit în singurele lor meciuri oficiale doar la Campionatul European.

Mai întâi, Italia și Olanda au fost adversare tot într-un meci eliminatoriu, la Euro 2000, în semifinale. La finalul celor 120 de minute, scorul a fost egal, 0-0, urmând ca după executarea loviturilor de departajare să se impună „Squadra Azzurra”, scor 3-1.

ADVERTISEMENT

Batavii și-au luat revanșa opt ani mai târziu, atunci când au fost adversari cu Italia, Franța și România în „grupa morții” de la Euro 2008. „Portocala” a câștigat la scor de neprezentare, goluri van Nistelrooy, Sneijder și van Bronckhorst.

Olandezii dau trei fotbaliști în echipa grupelor

Olanda este naționala care poate avea cel mai ușor traseu până în finala de pe Wembley. După ce au făcut parte din Grupa C, cu Ucraina, Macedonia de Nord și Austria, batavii dau în optimi peste Cehia, iar în sferturi ar putea întâlni învingătoarea dintre Danemarca și Țara Galilor.

ADVERTISEMENT

Situația s-ar putea complica pentru Olanda în cazul în care va ajunge în semifinale, unde naționala lui Frank de Boer ar putea da peste învingătoarea unui super sfert de finală, Anglia – Germania. Olanda se laudă cu trei jucători în cel mai bun prim „11” ales de UEFA pentru faza grupelor, Memphis Depay, noul fotbalist al Barcelonei, Georginio Wijnaldum și Denzel Dumfries.

O altă candidată la finala de pe Wembley este Belgia, țară alături de care Olanda a organizat Euro 2020. Casa Pariurilor oferă o cotă de 21,00 pentru ca Belgia și Olanda să se întâlnească în finala Euro 2020.

ADVERTISEMENT

Italia țintește prima finală din 2012 încoace

La Euro 2020, Italia practică probabil cel mai frumos fotbal din întreaga ei istorie. Selecționata pregătită de Roberto Mancini a ieșit cu toate cele nouă puncte din Grupa A, după ce a învins cu 3-0 Turcia și Elveția și cu 1-0 Țara Galilor. În optimi, „Squadra Azzurra” va da piept peste o fostă adversară a Olandei, Austria.

În drumul spre finală, mai exact în penultimul act, italienii ar putea întâlni naționala care a învins-o în 2012, în ultima finală de Campionat European în care au ajuns. E vorba de Spania, care în urmă cu nouă ani s-a impus cu 4-0.

De-a lungul istoriei, „Squadra Azurra” a mai jucat alte două finale de Euro, în 1968, atunci când s-a impus în fața Yugoslaviei, și în 2000, atunci când a fost învinsă de Franța. În cazul în care va ajunge în finală, Italia ar putea avea parte de o altă premieră. Casa Pariurilor oferă o cotă de 17,00 pentru ca finala Euro 2020 să fie Germania – Italia.


  • (P) 17,00 este cota oferită de Casa Pariurilor pentru ca finala Euro 2020 să fie Italia – Olanda. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT