La începutul anului 2023, campioana Angliei a fost acuzată că a încălcat de nu mai puțin de 115 ori regulamentul fair-play-ului financiar începând din sezonul 2009-2010 și până în 2018.
Conform publicației Daily Mail, procesul în care este implicat clubul Manchester City ar urma să înceapă luni, 16 septembrie, iar specialiștii se așteaptă să dureze o perioadă destul de îndelungată.
Dacă se va dovedi că ”cetățenii” au încălcat regulile, cea mai severă pedeapsă ar fi retrogradarea din Premier League, ceea ce ar însemna un adevărat șoc sportiv, dar și financiar. Deducerile de puncte și amenzile sunt, de asemenea, potențiale sancțiuni.
Clubul Manchester City este acuzat că nu a furnizat informații financiare exacte și că nu a oferit detalii exacte despre plățile făcute în perioada respectivă către jucătorii și managerii aflați sub contract.
Investigația a fost declanșată de publicația germană Der Spiegel, care în 2018 a publicat documentele Football Leaks, iar gruparea engleză este vizată că a distribuit bani de la proprietarii clubului prin sponsori din Emiratele Arabe Unite.
Fostul mare golgheter englez Alan Shearer este de părere că va urma un proces de lungă durată, însă nu are nici cea mai vagă idee care va fi verdictul final în poate cel mai așteptat caz din fotbalul englez.
”Audierea lui Manchester City începe săptămâna viitoare și, deși au existat deduceri de puncte pentru Everton și Nottingham Forest sezonul trecut, am văzut recent că argumentul lui Leicester a fost acceptat de Comitetul Independent.
Nu am nicio idee despre ce se va întâmpla cu City. Cred că în următoarele săptămâni, luni sau oricât de mult va dura, niciunul dintre noi nu va ști ce se întâmplă în spatele acelor ziduri sau care va fi verdictul, dacă este cazul.
Este doar o chestiune de a aștepta, iar apoi toți vom trebui să judecăm când va veni decizia. Cred că va trece mult timp până să apară. Nu știm dacă vor fi găsiți vinovați de toate acuzațiile, de câteva sau deloc, așa că este practic imposibil să prezici ce se va întâmpla”, a declarat Shearer.
În var anului 2020, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a dat câștig de cauză clubului Manchester City în disputa cu UEFA, după ce englezii fuseseră suspendați pentru doi ani din cupele europene tot pentru încălcarea fair-play-ului financiar.