Pentru români a fost a patra ediție la rând fără prezența fostei lidere mondiale Simona Halep, cu mențiunea că WTA Finals nu s-a disputat în 2020 din cauza pandemiei.
Coco Gauff (3 WTA) s-a impus la Turneul Campioanelor 2024. În finala de la Riad, sportiva în vârstă de 20 de ani din SUA a învins-o pe chinezoaica Qinwen Zheng (7 WTA), scor 3-6, 6-4, 7-6(2). Meciul a durat 3 ore și 7 minute!
Astfel, Coco Gauff a ajuns la 9 titluri WTA cucerite în carieră. De asemenea, victoria cu Zheng a fost cea de-a 54-a a sezonului pentru sportiva din SUA. La WTA Finals, Coco Gauff a reușit să le învingă pe Jessica Pegula, Iga Swiatek, Aryna Sabalenka și Qinwen Zheng. În schimb, Gauff a pierdut cu Krejcikova.
Coco Gauff este cea mai tânără jucătoare de tenis care câștigă Turneul Campioanelor de la Maria Sharapova în 2004. De asemenea, în vârstă de 20 de ani, Gauff este cea mai tânără jucătoare din SUA care se impune la WTA Finals de la Serena Williams în 2001.
Suma obținută de Coco Gauff, grație triumfului la Turneul Campioanelor este de-a dreptul colosală. În primă fază, Gauff a primit 335.000 de dolari americani pentru simpla prezență la Riad.
Grație celor două victorii din grupe, Gauff a încasat o altă sumă de 700.000 de dolari (350.000 per victorie). Victoria cu Sabalenka din semifinale i-a adus americancei o altă sumă de 1,27 de milioane de dolari, în timp ce pentru succesul din ultimul act, Gauff a fost recompensată cu o altă sumă de 2,5 milioane de dolari.
Jucătoarea cehă Barbora Krejcikova, locul 13 WTA, a realizat o surpriză imensă și s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor de la Riyadh, după ce a învins-o pe americanca Coco Gauff, poziția a 3-a în ierarhia mondială.
Campioană la Wimbledon în acest an, Krejcikova a trecut, cu scorul de 7-5, 6-4, după o oră și 42 de minute, de Gauff, care avea deja asigurat locul în careul de ași. Cu această victorie, sportiva din Cehia și-a asigurat câștigarea Grupei Portocalii.
În urma acestui rezultat, Iga Swiatek, locul 2 WTA, ratează prezența în semifinalele Turneului Campioanelor, în ciuda faptului că a învins-o categoric, scor 6-1, 6-0, în doar 51 de minute, pe rusoaica Daria Kasatkina, înlocuitoarea americancei Jessica Pegula.
Astfel, semifinalele la competiția de la Riyadh arată astfel: Aryna Sabalenka – Coco Gauff și Barbora Krejcikova – Qinwen Zheng.
Chinezoaica Qinwen Zheng (locul 7 WTA) s-a calificat în semifinalele Turneului Campioanelor de la Riyadh, după victorie extrem de clară în fața italiencei Jasmine Paolini (locul 4), în ultima etapă a Grupei Violet.
Zheng s-a impus cu scorul de 6-1, 6-1, într-un meci în care a servit 12 ași, a reușit 5 break-uri și care a durat puțin peste o oră. Chinezoaica a încheiat grupa pe locul secund, în spatele liderului mondial Aryna Sabalenka.
Bielorusa a câștigat grupa în ciuda înfrângerii suferită în ultima etapă în fața Elenei Rybakina (Kazahstan, locul 5), scor 4-6, 6-3, 1-6, după o oră și 41 de minute.
Iga Swiatek (2 WTA) a pierdut clar în al doilea meci de la Turneul Campioanelor 2024. Poloneza, fost lider mondial, a cedat în minimum de seturi, scor 3-6, 4-6 împotriva americancei Coco Gauff (3 WTA).
Sportiva din SUA s-a impus după o oră și 49 de minute. Poloneza a avut o prestație extrem de modestă și a făcut nu mai puțin de 31 de greșeli neforțate, bifând doar 16 lovituri câștigătoare. Coco Gauff s-a calificat în semifinalele competiției.
De cealaltă parte, Iga Swiatek, care o va întâlni în ultimul meci din grupe pe Jessica Pegula, are încă șanse de calificare în careul de ași. Doar că poloneza nu va mai reuși să o detroneze pe Aryna Sabalenka din fotoliul de lider mondial.
Chiar dacă va reuși să câștige WTA Finals, Iga Swiatek nu o va depăși pe Aryna Sabalenka la puncte. Astfel, bielorusa, calificată de asemenea în semifinale, este sigură de locul 1 WTA la finalul sezonului.
Jessica Pegula (6 WTA) a pierdut și al doilea meci de la Turneul Campioanelor 2024. Sportiva din SUA a cedat în minimum de seturi, scor 3-6, 3-6 în fața cehoaicei Barbora Krejcikova (13 WTA). Partida a durat o oră și 10 minute.
Astfel, Pegula este eliminată din competiția de la Riad. În ultimul meci din grupe, americanca va da piept cu Iga Swiatek. Totuși, Pegula nu mai are șanse de a se califica în semifinale. Pegula este a doua jucătoare eliminată de la Turneul Campioanelor după Elena Rybakina (5 WTA).
Liderul clasamentului WTA, Aryna Sabalenka, s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor 2024, după ce a învins-o în etapa a 2-a din Grupa Violet pe italianca Jasmine Paolini (locul 4).
Bielorusa s-a impus cu scorul de 6-3, 7-5, după o oră și jumătate și cu două victorii și-a asigurat locul 1 în grupă. În celălalt meci, Qinwen Zheng (China, locul 7) a trecut de Elena Rybakina (Kazahstan, locul 5), scor 7-6 (4), 3-6, 6-1, după două ore și 24 de minute.
Campioana la Wimbledon în 2022, Rybakina nu mai are șanse de calificare, astfel că cea de-a doua semifinalistă se va decide după întâlnirea dintre Paolini și Zheng.
Marți, 5 noiembrie, se vor disputa partidele din etapa a 2-a din Grupa Portocalie: Jessica Pegula (SUA, locul 6) – Barbora Krejcikova (Cehia, locul 8) și Iga Swiatek (Polonia, locul 2) – Coco Gauff (SUA, locul 3).
Iga Swiatek (locul 2 WTA) a învins-o extrem de greu pe Barbora Krejcikova (locul 8), în prima etapă din Grupa Portocalie de la Turneul Campioanelor 2024.
Poloneza s-a impus după mai bine de 2 ore și jumătate cu scorul de 4-6, 7-5, 6-2, după ce a reușit să întoarcă soarta setului secund de la 0-3 cu două servicii pierdute. În celălalt meci al grupei, Coco Gauff (locul 3) a câștigat duelul jucătoarelor din SUA, învingând-o pe Jessica Pegula (locul 6), scor 6-3, 6-2, în doar o oră și 15 minute.
Luni, 4 noiembrie, se vor disputa partidele din etapa a doua din Grupa Violet: Elena Rybakina (Kazahstan, locul 5) – Qinwen Zheng (China, locul 7) și Aryna Sabalenka (Belarus, locul 1) – Jasmine Paolini (Italia, locul 4).
Jucătoarele Aryna Sabalenka (lidera clasamentului WTA) și Jasmine Paolini (locul 4) au început cu dreptul Turneul Campioanelor 2024 de la Riyadh și au câștigat primele meciuri jucate în Grupa Violet.
Bielorusa a învins-o pe chinezoaica Qinwen Zheng (locul 7), scor 6-3, 6-4, după o oră și 24 de minute, în timp ce italianca a trecut de Elena Rybakina din Kazahstan (locul 5), scor 7-6 (5), 6-4, după o oră și 44 de minute.
Duminică se vor disputa partidele din Grupa Portocalie: Iga Swiatek (Polonia, locul 2) – Barbora Krejcikova (Cehia, locul 8) și Coco Gauff (SUA, locul 3) – Jessica Pegula (SUA, locul 6).
Turneul Campioanelor din Arabia Saudită e unul cu o miză deosebită, atât pe plan sportiv, cât şi financiar. În joc e poziţia de număr 1 mondial la finalul anului, o bătălie care se dă între lidera Arina Sabalenka şi urmăritoarea Iga Swiatek.
Conform tragerii la sorţi, poloneza Swiatek e în grupă cu americancele Coco Gauff şi Jessica Pegula, dar şi cu Barbora Krejcikova din Cehia. În schimb, bielorusa Sabalenka se va duela în grupe cu italianca Jasmine Paolini, kazaha Elena Rîbakina şi chinezoaica Qinwen Zheng.
Pentru a-şi păstra supremaţia în tenisul feminin, Arina Sabalenka trebuie să câştige toate meciurile din grupă sau să ajungă în finală. De partea cealaltă, Iga Swiatek are nevoie să câştige Turneul Campioanelor şi să aştepte paşii greşiţi ai rivalei sale.
Turneul Campioanelor înseamnă şi foarte mulţi bani, cu cel mai mare premiu acordat câştigătoarei în istorie. În funcţie de parcurs, învingătoarea poate lua între 4,46 şi 5,16 milioane de dolari. Recordul îi aparţine australiencei Ashleigh Barty, premiată cu 4,42 milioane de dolari pentru victoria de la Shenzhen, în 2019.
Ca de obicei, Turneul Campioanelor a început cu evenimentul festiv în care toate jucătoarele s-au adunat pentru o spectaculoasă poză de grup, în care au renunţat la echipamentul sportiv pentru ţinute de gală, în compania mult râvnitului trofeu.
Fanii tenisului din România îşi amintesc că şi Simona Halep a fost nu demult în această postură onorantă. De altfel, se împlinesc 10 ani de la prima participare a româncei la Turneul Campioanelor, în 2014, în Singapore, unde a obţinut şi cea mai bună performanţă a sa, finala pierdută cu Serena Williams.
Pentru a evidenţia trecerea timpului, e interesant de văzut ce fac în prezent cele 7 jucătoare cu care s-a confruntat Simona Halep la WTA Finals din urmă cu un deceniu. În primul rând, 4 dintre acestea, Serena Williams, Maria Şarapova, Ana Ivanovic şi Agnieszka Radwanska, s-au retras din tenis şi se concentrează pe viaţa personală şi pe creşterea copiilor.
Caroline Wozniacki şi Petra Kvitova au devenit şi ele mame. În timp ce daneza a revenit remarcabil în WTA după ce a născut doi copii, jucătoarea din Cehia a născut în premieră în vara acestui an şi îşi pregăteşte întoarcerea. Canadianca Eugenie Bouchard e singura aflată în situaţia Simonei Halep, neîmplinită deocamdată pe plan familial şi cu o carieră aproape de final.
Dacă românca face eforturi pentru a-şi recupera forma dinaintea suspendării pentru dopaj, fiind eliminată recent în primul tur la turneul de la Hong Kong, Bouchard mai joacă extrem de rar şi la turnee mici, ajungând dincolo de locul 1.000 mondial.