News

Incident bizar în Timiș. Un bărbat s-a electrocutat în timp ce descărca un camion. Cum a fost posibil

Un bărbat și-a găsit sfârșitul după ce a încercat să descarce un camion. Se pare că s-a electrocutat într-un accident cel puțin bizar, astfel că nu a mai putut fi salvata.
23.08.2024 | 14:23
Incident bizar in Timis Un barbat sa electrocutat in timp ce descarca un camion Cum a fost posibil
Incident bizar în Timiș. Un bărbat s-a electrocutat în timp ce descărca un camion. Cum a fost posibil. Foto: Lugojinfo.ro
ADVERTISEMENT

Bărbatul în vârstă de 35 de ani descărca bena unui camion în Lugoj și ar fi atins cablul electric de deasupra camionului cu bena. Așadar, moartea bărbatului a fost instantă, pentru că prin corpul său a trecut o cantitate impresionantă de curent electric.

Un bărbat s-a electrocutat în timp ce descărca un camion. Cum a fost posibil

Familia se va pregăti acum de înmormântare, iar ITM va trata incidentul drept un accident de muncă. ”La data de 23 august a.c., în jurul orei 09:27, poliţiştii municipiului Lugoj au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost electrocutat.

ADVERTISEMENT

Este vorba de un bărbat, de 35 de ani, care după ce ar fi descărcat bena camionului la o societate comercială, ar fi atins un cablu electric cu bena, electrocutându-se”, a transmis IPJ Timiş.

Echipajul medical chemat la fața locului a încercat să-l resusciteze pe bărbat, însă fără niciun rezultat. Conform Procuraturii, polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și pentru nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă.

ADVERTISEMENT

Așadar, cercetările vor continua pentru a se afla exact care au fost împrejurările care au dus la acest accident mortal. ”Echipajul medical prezent la fața locului a efectuat manevrele de resuscitare, însă fără rezultat, constatând decesul persoanei.

ADVERTISEMENT

În continuare, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă și continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au mai transmis reprezentanții IPJ Timiş.

ADVERTISEMENT

Potrivit lugojinfo.ro, bărbatul în vârstă de 35 de ani conducea un camion care transporta praf ceramic pentru o fabrică de la marginea orașului Lugoj. Imediat după ce a ieșit din fabrică, bărbatul a oprit în mijlocul drumului pentru a curăța bena camionului.

Soția bărbatului electrocutat îl însoțea în ultima sa cursă

Doar că, acesta nu a observat că deasupra camionului se afla o rețea de cabluri electrice de 20.000 de volți. Martorii spun că în clipa în care bena a atins cablurile s-a auzit o bubuitură, bărbatul fiind aruncat la pământ. Se pare că acesta era însoțit chiar de soția sa, care a fost martoră la tragedie.

ADVERTISEMENT

De altfel, femeia este cea care a sunat la 112 și a chemat Poliția. Văduva este acum în stare de șoc și are nevoie de consiliere psihologică pentru a trece peste cele văzute. Din păcate soțul său nu se va mai întoarce niciodată înapoi.

Tags: