Un autoturism a luat foc în mers în Sibiu, iar partea frontală a vehiculului a fost avariată considerabil. Șoferul nu a pățit nimic și nu au fost raportate alte victime în urma incidentului produs miercuri, 20 august.
Autoturismul a luat foc în timp ce se afla în mers în cartierul Terezian, din municipiul Sibiu. Din fericire, conducătorul auto a reușit să oprească mașina la timp și nu au existat victime în urma incidentului. Pompierii au fost alertați și au intervenit rapid cu o autospecială de stingere pe strada Lungă.
Potrivit Ora de Sibiu, șoferul se deplasa pe strada respectivă și, la un moment dat, i-a apărut un martor în bord. Acesta a reușit să tragă la timp pe dreapta și a solicitat ajutorul unui alt participant la trafic. Acesta din urmă i-a oferit un extinctor.
Pompierii au ajuns rapid în zonă și au lichidat incendiul. După acest incident, chiar dacă nimeni nu a fost rănit, circulația rutieră a fost îngreunată. Incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric la compartimentul motor al mașinii.
“În urma incendiului a fost afectată partea din față a autoturismului. Din fericire nu au fost înregistrate victime. Incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric produs la compartimentul motor al autoturismului”, a declarat Raluca Marcu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, potrivit sursei menționate.
Marți, 19 august, un incident asemănător s-a petrecut în Sibiu, de data aceasta pe strada Vasile Aaron. Pompierii au fost chemați să stingă un incendiu care se manifesta la partea din față a autoturismului, iar mașinile din apropiere au fost salvate.
“Pompierii sibieni au intervenit de urgență pe strada Vasile Aron din municipiul Sibiu pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la un autoturism. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.”, au transmis, ieri, reprezentanții ISU Sibiu.
Incendiul a afectat partea din față a mașinii și nu au fost înregistrate victime. Și de această dată, focul a fost produs de un scurtcircuit electric la compartimentul motor al vehiculului, după cum au mai precizat autoritățile.