News

Incident pe calea ferată, în Prahova: locomotiva unui tren de călători a luat foc. Oamenii s-au autoevacuat

Locomotiva unui tren de călători a luat foc, vineri dimineață, în Prahova. Din fericire, toți pasagerii s-au autoevacuat și nu au existat victime.
16.06.2023 | 11:04
Incident pe calea ferata in Prahova locomotiva unui tren de calatori a luat foc Oamenii sau autoevacuat
Locomotiva unui tren de călători a luat foc, în Prahova. Pompierii au intervenit. Sursa foto: Observatorulph.ro / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un nou incident pe calea ferată în România, de această dată în județul Prahova. Locomotiva unui tren de călători aflat pe ruta Ploiești – București a luat foc. Din fericire, nu s-au raportat victime.

Locomotiva unui tren de călători a luat foc, în Prahova. Pompierii au intervenit

Din primele informații, incendiul de vineri dimineață a izbucnit la locomotiva unui tren de călători aflat în comuna prahoveană Tinosu. În urma evenimentului, nu s-au înregistrat victime.

ADVERTISEMENT

Din datele presei locale, aflăm că garnitura de tren a fost oprită de urgență în stația Prahova, iar călătorii au fost debarcați. ”Ni s-a spus că așteptăm să treacă un alt tren spre București ca să ne ia și pe noi. Am întârziat la muncă” a fost mesajul unui cititor, pentru ObservatorulPh.

Pompierii au ajuns la locul incendiului la 30 de minute de la producerea lui. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a informat că pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului produs la locomotiva unui tren Regio de călători în comuna Tinosu, ruta Ploieşti – Bucureşti, halta Prahova.

ADVERTISEMENT

La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de stingere cu pulbere (azot) şi un echipaj SMURD. ”Călătorii s-au autoevacuat şi, până la sosirea echipajelor, cei mai mulţi au părăsit locul evenimentului, astfel că autorităţile nu pot estima numărul celor care se aflau în tren”, conform ISU.

În jurul orei 8.50, focul a fost lichidat. ”Incendiul este lichidat în acest moment. Au ars podeaua locomotivei pe aproximativ 4 mp si cablaje electrice”, a mai transmis ISU Prahova.

ADVERTISEMENT

Călătorii aflați în trenul cu plecare din Ploiești au fost preluați de o altă garnitură. Autoritățile au anunțat că este posibil să se înregistreze întârzieri și în circulația altor trenuri ca urmare a intervenției echipei de pompieri. Momentan, cauzele care au generat incidentul urmează a fi stabilite de o comisie de cercetare.

Incident similar produs luna trecută în Dâmbovița

Un incident similar celui din Prahova s-a produs, pe 22 mai, și în Dâmbovița. Atunci, locomotiva unui tren de marfă a luat foc în comuna Tărtășești. La fața locului au intervenit pompierii de la Garda Răcari.

ADVERTISEMENT

Din fericire, nu au fost înregistrate victime nici la evenimentul de luna trecută. ”La momentul sosirii echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta în camera motoarelor. Focul a fost localizat rapid de pompieri şi se acţionează pentru lichidarea acestuia”, anunța, la acea dată, ISU.

ADVERTISEMENT