Copii terorizați într-o grădiniță din Dâmbovița. O educatoare s-a înregistrat accidental și le-a trimis părinților cum țipă și lovește un copil de patru ani pentru că nu stătea cuminte pe scaun.
Educatoarea a trimis, accidental, înregistrarea direct părinților. Pe material se aude cum țipă la un copilaș din cauza faptului că acesta nu stătea pe scaun. Mai mult, se aude și o lovitură.
„Unde este patul tău şi unde este scaunul tău? Pe scaunul tău! Ţi-am spus să pui mâna să te schimbi! Dacă te mai văd că te ridici de pe scaun, te mănânc”, se aude pe înregistrare, potrivit observatornews.ro.
În urma acestui eveniment revoltător, părinții au făcut sesizări la conducerea instituției, iar primele măsuri deja s-au luat. La rândul său, directorul instituției a anunțat Inspectoratul Școlar.
Educatoarea avea o experiență de 20 de ani în acest domeniu. Aceasta a fost suspendată din funcție. Pe parcursul anchetei femeia nu mai are voie să le predea copiilor. Este obligată să se prezinte conform programului, dar va trebui să desfășoare alte activități.
În acest sens, o parte dintre părinți se declară surprinși și dezamăgiți de cele întâmplate. Unii spuneau că le este frică să îi mai aducă pe cei mici la grădiniță și consideră că cea mai bună soluție este instalarea unor camere de supraveghere, potrivit sursei citate.
Un copil dintr-o școală din Prahova ar fi fost tras de păr de învățătoare pentru că nu a împăturit o foaie de hârtie așa cum trebuia. Femeia a făcut o criză de nervi și l-a agresat pe băiețelul de 10 ani.
„M-am dus către doamna, doamnă, vreau să vorbesc și eu cu dvs. Ce e, dragă, ai venit să îți arăt cum l-am tras pe fii-tu de păr?”, povestește mama copilului, care a mers la școală să-i ceară explicații învățătoarei, potrivit protv.ro.
În acel moment, camerele de supraveghere nu funcționau din cauza „unor fluctuații de tensiune”. Mai mult, directorul școlii spune că părinții exagerează și, de fapt, nu l-a bătut pe cel mic.
„Se putea aplana pentru că nu l-a bătut efectiv, l-a ciufulit un pic”, povestește Constantin Pisău, directorul școlii. De asemenea, femeia care se ocupă de curățenie susține că învățătoarea este bună și grijulie cu cei mici.