News

Incident șocant într-un sat din Mureș. Doi minori au omorât în bătaie un câine

04.06.2020 | 13:32
Incident socant intrun sat din Mures Doi minori au omorat in bataie un caine
ADVERTISEMENT

Un incident șocant s-a petrecut într-un sat din județul Mureș, acolo unde doi minori au omorât în bătaie cu o lopată un câine.

Doi minori au omorât în bătaie un câine

Pe rețelele de socializare au apărut două clipuri în care se poate vedea cum doi minori omoară în bătaie cu o lopată un câine. Incidentul a avut loc în comuna Papiu Ilarian din județul Mureș.

ADVERTISEMENT

Imaginile cu un puternic impact emoțional au fost postate pe pagina de Facebook a asociaței pentru protecția animalelor Kola Kariola, acolo unde se spune că ”aceștia sunt viitorii infractori”.

Între timp, polițiștii mureșeni s-au sesizat, au deschis un dosar penal și efectuează cercetări în acest caz care din primele informații ar fi avut loc pe 1 iunie, chiar de Ziua Copiilor.

ADVERTISEMENT

Poliția a deschis dosar penal pentru uciderea animalelor cu intenție

La data de 3 iunie, în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 13 Zau de Câmpie, au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că în mediul online ar fi fost postate imagini video în care se observă o persoană de sex masculin care aplică mai multe lovituri, cu o lopată, unui câine.

”De îndată, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 13 Zau de Câmpie s-au sesizat și urmare a vizionării imaginilor postate au demarat verificări în vederea stabilirii situației de fapt”, a transmis IPJ Mureș, joi dimineață, într-un comunicat.

ADVERTISEMENT

Cel care a lovit câinele a fost un minor de 13 ani, din comuna Papiu Ilarian, iar cel care a filmat întreaga scenă este tot un minor.

”Ar fi exercitat fapte de violență asupra unui câine, urmare a cărora acesta a decedat, iar ulterior ar fi fost îngropat. Totodată, aspectele respective ar fi fost înregistrate de către o altă persoană și postate ulterior pe o pagină de socializare”, au precizat polițiștii.

ADVERTISEMENT

Poliția a transmis că s-a întocmit un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”uciderea animalelor cu intenție, fără drept”.

ADVERTISEMENT