News

Incident tragic în Suceava. Un copil de aproape doi ani a fost strivit de un microbuz condus de fratele lui mai mare

Copil de nici doi ani, ucis de fratele mai mare care s-a urcat la volanul unui microbuz și a dat peste cel mic. Totul s-a petrecut în curtea familiei din Suceava
28.10.2024 | 13:01
Incident tragic in Suceava Un copil de aproape doi ani a fost strivit de un microbuz condus de fratele lui mai mare
Un adolescent de 15 ani s-a urcat la volanul unui microbuz și l-a lovit mortal pe fratele lui mai mic de nici doi ani. Sursa foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Incident tragic în curtea unei familii din Suceava. Evenimentul s-a produs din cauza unui adolescent de 15 ani a încercat să mute un vehicul în curtea familiei, însă, din neatenție, l-a lovit mortal pe fratele său de numai un an și șapte luni. Medicii sosiți la fața locului nu au mai reușit să-l salveze pe cel mic.

Copil de nici doi ani ucis de fratele său mai mare

Incidentul tragic a avut loc vinerea trecută în localitatea Vicovu de Sus, Suceava, când autoritățile au fost anunțate printr-un apel la numărul de urgență 112 că un copil sub vârsta de doi ani fusese accidentat de un microbuz chiar în curtea casei.

ADVERTISEMENT

La sosirea polițiștilor, scena era cutremurătoare. Fratele mai mare al copilului, în încercarea de a muta microbuzul parcat, a pornit vehiculul, dar la scurt timp a auzit un zgomot neașteptat. Când a coborât, a descoperit cu groază că frățiorul său era lângă o roată, având răni severe la cap.

O echipă de urgență a ajuns rapid, însă micuțul se afla deja în stop cardiorespirator și, în ciuda tuturor eforturilor, nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decedat.

ADVERTISEMENT

„Cadavrul a fost ridicat și transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți „Sfinții Dr.Cozma Și Damian” Rădăuți,  în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morții.

ADVERTISEMENT

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiuni de „ucidere din culpă”, care urmează a fi soluționat procedural prin unitatea de parchet competentă”, au declarat autorităţile.

Un alt caz cutremurător s-a petrecut între doi frați din Gorj

Un bărbat din Gorj este acuzat de omor după ce și-a înjunghiat fratele în urma unui conflict. Victima a murit la scurt timp după ce a fost transportată la spital, iar autopsia a arătat o rană gravă în zona abdominală, care ar fi necesitat până la 40 de zile de îngrijiri medicale.

ADVERTISEMENT

Incidentul a determinat autoritățile să schimbe acuzația inițială de tentativă de omor în omor, iar suspectul urmează să fie prezentat Tribunalului Gorj pentru arestare preventivă, în timp ce investigațiile continuă pentru clarificarea situației.

„În seara zilei de 04.02.2024, în jurul orelor 19:00, inculpatul S.M.N., în timp ce se afla la locuinţa de domiciliu din comuna Aninoasa, sat Groşerea, judeţul Gorj, pe fondul unui conflict spontan l-a înjunghiat cu un cuţit pe fratele său – persoana vătămată S.M.M., provocându-i o rană profundă în zona abdominală, care i-a pus în primejdie viaţa”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.