News

Capitala a intrat oficial în scenariul roșu, de la miezul nopții. Care sunt noile restricții. Update

Începând cu ora 00:00, Bucureștiul a intrat în scenariul roșu. FANATIK îți prezintă care sunt noile restricții din Capitală
25.09.2021 | 08:28
Capitala a intrat oficial in scenariul rosu de la miezul noptii Care sunt noile restrictii Update
Incidența cazurilor de COVID-19 a ajuns la 3,77 la mie în Bucureşti. Şedinţă la Prefectura Capitalei. Sursa foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT
24-09-2021
14:28

Bucureștiul, oficial în scenariul roșu

Decizia a fost luată după o lungă ședință a Comitetului Municipal al Situațiilor de Urgență București, la Prefectură.

Așadar, printre reguli, este inclusiv aceea că vom fi obligați să prezentăm certificatul verde la restaurante, evenimente private (nunți/botezuri/petreceri) cinematografe, săli de sport sau săli de spectacole.

Prin certificatul verde vom atesta faptul că suntem vaccinați anti-Covid, trecuți prin boală sau testați.

De altfel, certificatul verde este obligatoriu în toate localitățile unde rata de infectare trece de 3 la mie, dar nu depășește 6 la mie. În București, în momentul de față, rata de infectare este de 3, 77 la mia de locuitori.

Certificatul verde, obligatoriu și copiilor. Cei care au sub 12 ani, exceptați

Și copiii vor trebui să respecte regula prezentării certificatului verde pentru accesul în anumite locații. Mai exact, cei care au vârste începând de la 12 ani, conform unei hotărâri de Guvern.

Alte măsuri valabile. Cum se vor putea desfășura nunțile/botezurile

De asemenea, începând de la miezul nopții, competițiile sportive își vor putea desfășura activitatea într-o capacitate de 30% din capacitatea maximă a spațiului. Se va asigura distanța de un metru între persoane și va fi necesară purtarea măștii de protecție.

La cinematografe, instituții de spectacole și/sau concerte publicul va lua parte într-un procent de 50% din capacitatea maximă. Și aici va trebui purtată masca de protecție.

La evenimentele private (nunți, botezuri etc.) vor participa maximum 200 de persoane în interior și va trebui asigurat, ca distanță, 2 mp între fiecare persoană.

În cadrul cursurilor de instruire, a workshopurilor pentru adulți, vor lua parte 150 de persoane în interior și maximum 200 de persoane în exterior.

La conferințe vor lua parte 150 de persoane în interior. Se vor asigura și 2 mp pentru fiecare persoană și va fi obligatorie purtarea măștii de protecție. În cazul protestelor/mitingurilor, este permisă participarea a maximum 100 de persoane.

Reguli valabile în restaurante/baruri/piscine/locuri de joacă

Cafenele, resturantele, terasele vor funcționa într-o capacitate de 50% din cea maximă și în intervalul orar 5:00 – 2:00. În baruri, cluburi și discoteci se va desfășura activitatea într-un procent de 30% din capacitatea maximă a spațiului, între 5:00 – 2:00 dimineața.

În sălile de jocuri de noroc, în schimb, capacitatea maximă va fi cea  de 50%, în intervalul orar 5:00-2:00. Tot o capacitate de maximum 50% va valabilă și la piscine sau locuri de joacă pentru copii. La acestea din urmă, intervalul de funcționare va fi 5:00 – 24:00. Activitățile sportive și recreative în aer liber se vor desfășura cu 10 persoane care nu locuiesc împreună.

În localitățile cu incidență între 4 și 6 la mia de locuitori, sălile de sport și/sau fitness pot funcționa fără a depăși 50% din capacitatea maximă. Se vor asigura și 7 mp pentru fiecare persoană în parte.

Rata de incidență a cazurilor de coronavirus din București a crescut din nou. Aceasta a ajuns la 3,77 la mie, conform unui anunț făcut de Prefectura Capitalei.

Tocmai de aceea, în cursul zilei de vineri, are loc o ședință la Prefectura București, care a început deja de două ore. Aceasta va stabili noile reguli pe care trebuie să le respecte locuitorii din Capitală.

ADVERTISEMENT

Cazurile de coronavirus din Capitală cresc pe zi ce trece

Numărul infectărilor din Capitală este, așadar, în continuă creștere, astfel că incidența din ultimele 14 zile a atins un nou nivel alarmant. Este vorba despre o valoare de 3,77 la mia de locuitori.

Încă de miercuri, incidența din București a depășit pragul de trei la mie și orașul a intrat în scenariul roșu. Totuși, acest lucru nu este încă oficial, pentru că nu au fost aplicate restricții până în acest moment.

ADVERTISEMENT

Iată situația incidenței cazurilor de infectări cu COVID-19 în ultimele cinci zile, conform Direcției de Sănătate Publică București:

24 09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 3.77

23.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 3.65

22.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 3.3

21.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 2.91

20.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 2.57

Autoritățile discută despre măsurile care vor fi luate în Capitală

Astfel, în cursul zilei de vineri vom afla ce noi măsuri vor trebui respectate și dacă se vor decide anumite excepții pentru Capitală sau vor fi respectate regulile ce sunt deja valabile în mai multe localități și județe.

ADVERTISEMENT

De altfel, în țara noastră există deja mai multe zone care sunt în scenariul roșu. Prima dintre ele este Satu Mare, unde s-au instituit pentru prima dată noile reguli privind pandemia.

Mai multe zone ale țării, în scenariul roșu

Pe lista regiunilor care au cele mai mari incidențe ale cazurilor de coronavirus se află și Ilfov. Mai mult, județul conduce la capitolul infectărilor din țara noastră.

ADVERTISEMENT

Aici a fost înregistrată o incidență de 3,98 la mia de locuitori, conform datelor făcute publice pe 23 septembrie. În Ilfov au fost înregistrare 327 de cazuri noi de infectare cu COVID-19.

Și județul Timiș este tot în scenariul roșu. Mai mult, în Timișoara a fost instituită carantina de noapte.

Ce înseamnă acest lucru, mai exact? Oamenii nu mai au voie să iasă din case după ora 20:00 şi până la ora 5:00, în zilele de sâmbătă şi duminică.

Magazinele se vor închide de la ora 18 încă de vineri, iar măsura se va menține pe tot parcursul weekendului. Cine va ieși din casă trebuie să aibă asupra sa declarația pe propria răspundere.

ADVERTISEMENT