UTA a produs o mare surpriză pe „Ion Oblemenco”, unde s-a impus cu 2-1 contra Universității Craiova în etapa a 16-a din Superligă. La finalul partidei, a existat un conflict în tribună între un fan al arădenilor și suporterii gazdelor.
După fluierul de final al lui Szabolcs Kovacs, un fan cu fularul UTA-ei la gât l-a salutat pe mijlocașul oaspeților, Ovidiu Popescu, după care a fost îmbrâncit de mai mulți suporteri ai Craiovei, frustrați după rezultatul înregistrat de echipa favorită, care a rămas la șase puncte în urma noului lider, Rapid.
Gruparea din Bănie a controlat partida contra UTA-ei din toate punctele de vedere, având o posesie superioară (72%), 23 de șuturi spre poartă și 15 lovituri de colț, însă echipa lui Adrian Mihalcea a profitat la maximum de oportunitățile create și a reușit să se impună. Jocul a fost urmărit din tribune de 10.842 de spectatori.
După ce spre finalul partidei cu Rapid a plecat la vestiare înainte ca Universitatea Craiova să primească un penalty, din care avea să egaleze, Mirel Rădoi a luat o decizie surprinzătoare și la sfârșitul meciului cu UTA. La scurt timp după ce partida s-a încheiat, antrenorul Universității Craiova i-a salutat pe cei din staff-ul arădenilor și a plecat la vestiare, fără să meargă la galerie alături de elevii săi.
Universitatea Craiova va încheia runda a 16-a pe locul 4, cu 29 de puncte, la 6 distanță de Rapid, formație care a urcat pe primul loc după succesul obținut sâmbătă împotriva lui FC Argeș, 2-0. Gruparea antrenată de Mirel Rădoi va avea un program complicat după pauza rezervată echipelor naționale, cu trei partide dificile în decurs de doar 11 zile.
Mai întâi, vineri, 21 noiembrie, gruparea din Bănie va evolua pe terenul lui FC Argeș în Superligă. Apoi, pe 27 noiembrie, va primi vizita celor de la Mainz în Conference League, iar pe 1 decembrie se va deplasa la Cluj pentru duelul cu Universitatea, grupare preluată recent de fostul antrenor al oltenilor, Cristiano Bergodi.