News

Incidente la audierea soției lui Gheorghe Dincă! Familia criminalului, agresivă cu jurnaliștii

22.08.2019 | 12:48
Incidente la audierea sotiei lui Gheorghe Dinca Familia criminalului agresiva cu jurnalistii

Ancheta în cazul crimelor din Caracal este departe de a se fi încheiat. Familia lui Gheorghe Dincă, bărbatul acuzat că a răpit, violat și cel mai probabil ucis cu sânge rece două tinere, va fi audiată în cursul zilei de joi, 22 august, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Potrivit unor surse judiciare citate de Antena 3, atât soția cât și copiii monstrului vor fi nevoiți să răspundă întrebărilor oamenilor legii.

Familia lui Gheorghe Dincă, agresivă cu jurnaliștii

Nu au lipsit, însă, nici incidentele violente. La intrarea în sediul central al DIICOT, membrii familiei fostului mecanic auto de 66 de ani au devenit extrem de agresivi cu jurnaliștii sosiți la fața locului pentru  a le adresa întrebări în legătură cu faptele cutremurătoare comise de cel care le este tată și soț.

Soția și cei trei copii ai criminalului din Caracal au refuzat să facă declarații pe marginea acestui caz care a șocat și revoltat în egală măsură opinia publică și, mai mult decât atât, i-au dat la o parte pe ziariști și cameramani, pentru a intra în clădire.

Luiza Melencu, tânăra de 19 ani care a căzut victimă monstrului din Caracal. Sursa foto: digi24.ro
Luiza Melencu, tânăra de 19 ani care a căzut victimă monstrului din Caracal. Sursa foto: digi24.ro

Avocatul familiei Luizei Melencu nu a fost lăsat să participe la audieri

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, adolescenta de 19 care a căzut victimă monstrului din Caracal, lansează un atac dur la adresa anchetatorilor, odată cu aflarea veștii că familia lui Gheorghe Dincă a fost citată pentru audieri.

„Am aflat și eu cu puțin timp în urmă că familia inculpatului va fi audiată la 12:00. DIICOT dă către mine note e genul următoarele două săptămâni vom avea activitiăți la Caracal, la București și nu mai știu unde. Am făcut-o u cerere expres să mi se spună clar ce și cum, am venit special să aflu. S-a evitat să nu fiu la audierea familiei Dincă. Mai mult, eu l-am cerut. Ieri am făcut o plângere, ieri am prezentat-o procurorului de caz, care mi-a zis că nu se poate înregistra la Caracal, am venit aici. Ei au citat înainte, pe ascuns. Se joacă de-a viața ascunselea cu noi. Orice avocat din dosar are dreptul să asiste la audiere.

Acest lucru disperă pe anchetatori. Să nu fie puse alte întrebări edecât cum vor dânșii. Ascund ceva și asta e pe față. Mă simt urmărit, mă simt supravegheat, mă simt interceptat. O să fac o cerere către CSM și către Parchetul General pentru a se ancheta cât din fondurile DIICOT sunt alocate pentru cei care comentează împotriva DIICOT pentru acest caz”, a declarat avocatul.