Problemele create de ultrașii din țara vecină vin la doar câteva zile după ce suporterii lui PSG și cei ai lui Lyon s-au bătut înaintea finalei Cupei Franței, iar 10 dintre ei au ajuns în arestul poliției.
Întâlnirea CSKA – CSKA 1948 a fost marcată de incidentele grave create de fanii echipei gazdă, nemulțumiți de faptul că formația lor era condusă pe tabela de marcaj și rata șansa de a juca în cupele europene.
Cei de la CSKA au evoluat pe teren propriu după ce au încheiat play-off-ul pe locul 3, în timp ce oaspeții au ajuns la acest baraj după ce au câștigat grupa de Conference League în care s-au duelat formațiile de pe locurile 7-10.
Derby-ul Bulgariei a început sub semnul echilibrului, cu gazdele la conducerea jocului și cu CSKA 1948 încercând să lovească pe contraatac. La o astfel de fază oaspeții au deschis scorul prin sârbul Nedeljko Piscevic (30).
Repriza secundă a avut un start fulminant și Pedrinho a înscris golul de 2-0 cu o execuție fabuloasă. Era minutul 53 când brazilianul a șutat magnific din lovitură liberă de la 35 de metri, iar mingea s-a dus direct în vinclu.
CSKA Sofia s-a aruncat cu disperare spre poarta oaspeților, dar nici măcar golul de onoare nu a venit. Neputința favoriților i-a înfuriat la culme pe suporteri care nu au mai rezistat și au pătruns pe teren în minutul 88.
Profitând de numărul mic de oameni de ordine, ultrașii au făcut ravagii pe stadion. Jucătorii celor două formații s-au văzut nevoiți să fugă speriați din calea hoardelor de huligani care îi amenințau.
Un jandarm a fost rănit de fanii turbulenți și a primit îngrijiri la ambulanța aflată chiar în incinta arenei. Nebunia a durat mai bine de 10 minute, dar în cele din urmă poliția a restabilit ordinea.
Meciul s-a încheiat în cele din urmă cu victoria oaspeților scor 2-0, iar la finalul jocului suporterii extrem de nervoși ai celor de la CSKA 1948 i-au amenințat pe jucători în parcarea stadionului.
Incidente similare s-au produs și în SuperLiga, la întâlnirea – Dinamo – UTA Arad, din ultima etapă a sezonului regulat. Atunci, însă, grupurile de suporteri ale celor două formații au intrat în teren și s-au luat la bătaie.