Cătălin Tolontan este unul dintre cei mai apreciați jurnaliști din România, totodată și un tată foarte mândru, căci fiul său, Radu Tolontan, este student la o prestigioasă universitate din Statele Unite.
Alina Tolontan, sora celebrului om de investigații, dar și producătorul emisiunii La Măruță, de la Pro TV, a postat un anunț emoționant pe Facebook despre nepotul său.
De ziua Pro TV-ului și Ziua Națională a României, Alina Tolontan a mărturisit că în anii trecuți sărbătoarea aducea zâmbetul pe buze nepotului ei, după ce bunica sa, mama lui Călin și a Alinei Tolontan, trimitea pachete de mâncare tocmai în SUA, pentru ca Radu să simtă cu adevărat că este român, că familia îi este aproape, chiar dacă îi despart mii de kilometri.
Anul acesta, din cauza pandemiei, Radu Tolontan nu a mai primit pachetul bunicii, însă mătușa sa, împreună cu celelalte rude, îi trimit tot dorul prin mesajul virtuale.
„De 1 decembrie mi-e dor de băiatul asta care studiază în America și, recunosc, mi-aș dori că Sofia să nu plece atât de departe. Așa arata pachetele pe care mama i le trimitea, an de an, în preajma zilei naționale. Toate sunt cu dor. Anul asta, în pandemie, nu s-a mai putut.
Radu Tolontan, te iubim, hai acasă! La PROTV lucram astăzi, în redacție, pe teren, în București și în rețeaua locala. Suntem noi și în toți anii ăștia, cât o viață, am mers împreună, înainte. La mulți ani! #protv25 #1decembrie”, a scris Alina Tolontan pe Facebook.
Celebrul jurnalist are un copil de nota 10, la propriu și la figurat. Pe lângă faptul că învață foarte bine și dorește să devină inginer, fiul lui Cătălin Tolontan este o persoană modestă, care nu a dorit niciodată atenția publică. Radu Tolontan lucrează în Statele Unite ale Americii, unde încearcă să fie pe picioarele sale. Plecat la studii de ani buni în SUA, tânărul este o speranță cu care poate România se poate mândri peste ani 🙂
Radu Tolontan s-a transformat într-un bărbat în toată regulă, este iubitor de muzică rock și citește foarte mult în timpul liber, după cum îl recomandă profilurile de socializare. De altfel, este angajat la o companie aeriană pentru a câștiga un ban în plus.
„Am 21 de ani, sunt din București, România, și mutat în Statele Unite pentru a construi cât mai multe vehicule de zbor posibile. Michigan este, de asemenea, locul în care am descoperit o pasiune înnăscută pentru educație pe care încerc să o introduc în toate proiectele, creând oportunități echitabile și ambițioase pentru toți colegii de echipă”, se descrie Radu Tolontan pe Linkedin.