FCSB se gândește deja la sezonul viitor, astfel că pune la cale transferuri importante în această vară. Unul dintre jucătorii care l-au impresionat pe Mihai Stoica și al cărui impresar a discutat cu oficialul bucureștenilor refuză România și alege să semneze cu un club important din Spania. Stai pe site-ul nostru pentru a vedea cine este fotbalistul lăudat de MM, dar care ia calea unui campionat de top.
FCSB are planuri mari pentru sezonul viitor, după ce această stagiune a arătat dezamăgitor. Campioana României vrea să se întărească în vară, Mihai Stoica și Gigi Becali plănuind deja transferurile. Unul dintre fotbaliștii care i-au atras atenția președintelui „roș-albaștrilor” va semna însă în Spania, cu Valencia. Mai exact, Justin de Haas (26 de ani), fundașul olandez de la Familacao, din prima ligă a Portugaliei, va evolua în La Liga.
„De Haas poate juca excepțional și pe postul de fundaș stânga, ceea ce oferă staff-ului tehnic al Valenciei opțiuni tactice. Apărătorul central olandez sosește ca o investiție pe termen lung pentru a consolida apărarea Valenciei. Sosirea sa se numără printre cele mai recente noutăți despre Valencia pe piața transferurilor”, au notat jurnaliștii spanioli.
Fundașul central de aproape 2 metri a fost omul meciului în victoria lui Familacao, duminică, 26 aprilie, cu 1-0 pe terenul lui Estoril în cadrul etapei cu numărul 31 din campionatul Portugaliei. El a transformat o lovitură de la punctul cu var în minutul 51, înregistrând în acest meci patru deposedări, patru degajări și șapte recuperări.
În cadrul celei mai recente ediții a emisiunii MM la FANATIK, Mihai Stoica a precizat motivul pentru care transferul lui Justin De Haas la FCSB nu s-a putut realiza. Pe lângă pretenția jucătorului de a evolua într-unul dintre cele 5 campionate de top ale Europei, salariul cerut de acesta este mult prea mare chiar și pentru echipa lui Gigi Becali.
„Am avut discuții cu agentul fundașului central olandez de la Famalicao (n.r. – Justin de Haas). Omul vrea campionat din primele cinci sau foarte, foarte mulți bani. Nu putem să venim cu sumele astea. Am fost să îl văd, este extraordinar de bun, dar nu se poate lua!”, a spus Mihai Stoica.
Victoria cu 3-1 în fața Petrolului în etapa a 6-a din play-out i-a dat din nou încredere lui Gigi Becali. Patronul FCSB-ului nu mai vrea să își vadă echipa sezonul viitor în actuala conjunctură, motiv pentru care a anunțat câte transferuri va face. „O să cumpăr 5-6 jucători. O să fie echipa asta întărită. La mine, trebuie fotbal total!”, a transmis latifundiarul din Pipera la TV Digi Sport.