Sport

Incredibil! Fanii lui Schalke au oprit un tren pentru a se bate cu suporterii Borussiei Dortmund. Sute de persoane au fost implicate

Scene reprobabile s-au petrecut după ultima victorie a lui Schalke din Bundesliga 2. Mai mulți suporteri au oprit un tren pentru a se bate cu fanii Borussiei Dortmund.
22.09.2025 | 09:30
Incredibil Fanii lui Schalke au oprit un tren pentru a se bate cu suporterii Borussiei Dortmund Sute de persoane au fost implicate
Scandal violent între suporterii lui Schalke 04 și cei ai Borussiei Dortmund. Sursă foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Schalke 04 s-a impus în deplasarea de la Magdeburg sâmbătă, 20 septembrie, cu scorul de 0-2. Fosta echipă a lui Ciprian Marica a avut parte de o susținere numeroasă, însă pe drumul spre casă s-a produs un eveniment nefericit.

Fanii lui Schalke au oprit un tren pentru a se bate cu suporterii Borussiei Dortmund

La finalul partidei dintre Magdeburg și Schalke, mai mulți suporteri au luat trenul pentru a reveni acasă. Nimic neobișnuit până aici, doar că fanii echipei oaspete au decis că seara nu a ajuns la final.

ADVERTISEMENT

Poliția din Dortmund a comunicat faptul că mai mulți suporteri au tras frâna de urgență din tren. În momentul în care garnitura s-a oprit, un grup de 300 de fani au coborât și au fugit într-o zonă împădurită din apropiere.

Acest lucru nu a fost întâmplător, la locul cu pricina așteptând mai mulți suporteri ai Borussiei, dar și a FC Koln. Poliția din Dortmund a transmis că nu mai puțin de 300 de fani ai lui Schalke 04 au fost prezenți la incident. Ei bine, Borussia a avut 90 de susținători, iar Koln doar 5.

ADVERTISEMENT

Poliția germană a confiscat mai multe obiecte, iar aici se enumeră mănuși, proteze dentare sau chiar cagule. Totodată, mai multe persoane au fost reținute inițial la fața locului, înainte de a fi eliberate, așa cum anunță TheAthletic.

ADVERTISEMENT

Întârziere de 75 de minute după incidentul între suporteri

Rivalitatea dintre Schalke 04 și Borussia Dortmund este una bine-cunoscută, cele două formații disputând Revierderby în momentul în care se duelează. Ei bine, acest meci nu a mai avut loc din 2023, de când fosta echipă a lui Ciprian Marica a retrogradat.

ADVERTISEMENT

În momentul de față poliția din Dortmund are în desfășurare o anchetă, asta după ce călătorii din tren au trecut printr-o întârziere de 75 de minute. Au fost formulate acuzații penale, inclusiv tulburarea liniștii publice, vătămare corporală gravă, interferență periculoasă cu traficul feroviar și utilizarea abuzivă a sistemelor de apel de urgență.