Fotbal international

Incredibil! Mason Greenwood s-a drogat înainte de a debuta pentru naţionala Angliei

13.09.2020 | 14:08
Incredibil Mason Greenwood sa drogat inainte de a debuta pentru nationala Angliei
Mason Greenwood s-a drogat înainte de a debuta pentru naţionala Angliei. FOTO: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Scandalurile se ţin scai de Mason Greenwood, puştiul-minune al lui Manchester United care a debutat recent pentru naţionala Angliei în Liga Naţiunilor.

După ce a fost exclus din lotul naţionalei împreună cu Phil Foden pentru încălcarea protocolului sanitar (au invitat două fete în hotelul naţionalei), au apărut imagini în care atacantul englez este suprins inhalând gaz ilariant, al şaptelea cel mai popular drog de pe planetă.

ADVERTISEMENT

Incidentul s-a petrecut înainte de meciul de debut al lui Greenwood la naţională, într-un apartament din Manchester, în urmă cu mai multe săptămâni, dar imaginile au fost postate pe internet recent.

Mason Greenwood, filmat în timp ce inhala droguri

Mason Greenwood a fost filmat în timp ce umplea un balon cu gaz ilariant dintr-un recipient sub presiune şi apoi îl inhala, iar înregistrarea a ajuns pe internet după câteva săptămâni.

ADVERTISEMENT

Totul s-a petrecut într-un apartament din Manchester, unde puştiul-minune al fotbalului englez petrecea alături de o prietenă, cea care a şi filmat de altfel.

Mason Greenwood a inhalat gaz ilariant. FOTO: captură video
Mason Greenwood a inhalat gaz ilariant. FOTO: captură video

Greenwood a recunoscut faptul că a greşit şi şi-a cerut scuze tuturor. „Acum, am fost informat despre riscurile pe care le are acest lucru asupra sănătăţii şi sunt de acord că şi simplul fapt că am încercat asta, după cum se vede în imagini, a fost o eroare de judecată din partea mea. Îi îndemn cu tărie pe ceilalţi să nu îmi urmeze exemplul.

ADVERTISEMENT

La 18 ani, sunt într-un proces continuu de învăţare, totuşi, în această săptămână, am mai învăţat că voi fi judecat după standarde mai ridicate pentru că sunt fotbalist profesionist şi trebuie să ţin cont de asta pe viitor. Vreau să răsplătesc încrederea pe care mi-au acordat-o managerul şi antrenorii“, a fost reacţia oficială a atacantului lui Manchester United.

Un drog la modă în Premier League

Mason Greenwood nu este primul fotbalist din Premier League care încearcă gazul ilariant. Presa din Marea Britanie a relatat mai multe astfel de episoade de-a lungul timpului.

ADVERTISEMENT

În 2018, mai mulţi jucători de la Arsenal Londra şi-au pierdut cunoştinţa într-un club după ce au inhalat protoxid de azot, iar doi ani mai devreme, Jack Grealish, actualul star al lui Aston Villa, a fost şi el surprins „euforic“ din aceleaşi motive.

Ce este protoxidul de azot

Protoxidul de azot sau gazul ilariant este un compus chimic având formula N2O. El este folosit în scopuri medicinale, în special în chirurgie şi stomatologie, ca anestezic.

Inhalarea acestui gaz produce o stare de euforie, motiv pentru care a fost folosit ca drog încă de la începutul anilor 1800, la petrecerile din înalta societate britanică.

În Anglia, deţinerea de canistre cu gaz ilariant nu este ilegală, pentru că are utilizări medicinale, dar distribuirea loc în scopuri recreaţionale e în afara legii.

Recipiente precum cele din imaginile cu Mason Greenwood pot fi cumpărate online, cu numai 43 de lire sterline.

  • 25 de decese din cauza consumului de protoxid de azot s-au înregistrat în Regat în ultimii 10 ani
ADVERTISEMENT