Indicatorul rutier care îi induce pe mulți șoferi în eroare. Există în Codul Rutier de foarte mult timp, dar multe persoane nu îi cunosc semnificația.
Deși mulți șoferi au permis de ani buni și circulă constant pe drumurile publice, pot întâmpina dificultăți atunci când vine vorba despre recunoașterea anumitor indicatoare rutiere.
Unul dintre cele mai puțin cunoscute îi încurcă adesea pe conducătorii auto, deși există în Codul Rutier din anul 1988. Acesta prezintă un simbol care seamănă foarte mult cu un ou portocaliu sau galben, pe valuri.
Care este, de fapt, semnificația indicatorului? Simbolul asemănător cu oul reprezintă o cisternă. Sub acesta, sunt două linii șerpuite ce indică apa.
Potrivit Codului Rutier, acest indicator este destinat pentru vehiculele care transportă substanțe periculoase pentru apă și are scopul de a-i avertiza pe șoferii care transportă mărfuri ce pot polua apa dintr-o zonă anume.
Este un indicator car are rolul de a proteja mediul prin prevenirea contaminării apelor cu substanțe chimice sau toxice. Indicatorul vizează mai ales șoferii care conduc cisterne sau alte vehicule în care sunt transportate mărfuri lichide periculoase.
În catalogul indicatoarelor rutiere din Germania, indicatorul e cunoscut sub numărul 269. Este întâlnit și în alte țări din Europa.
“Vehiculele care transportă mai mult de 20 de litri de încărcătură ce poluează apa sunt interzise”, arată explicația indicatorului.
Sunt vizate vehiculele care transportă substanțe chimice periculoase pentru apă, precum acizi, uleiuri minerale, halogeni, săruri de plumb, dar și substanțe alcaline sau substanțe toxice.
Acestea sunt materiale care pot cauza daune serioase pentru mediul înconjurător dacă sunt scurse în râuri, lacuri și alte surse de apă.
De cele mai multe ori, acest semn e amplasat în zonele de protecție a apei, dar și în apropiere de rezervoarele de apă potabilă, astfel încât să fie evitat riscul de contaminare.
Există și situații în care este completat cu inscripții suplimentare, precum “zonă de protecție a apei”.
Dacă acest indicator este ignorat, atunci consecințele pot fi serioase atât pentru mediu, cât și pentru conducătorii auto.
În cazul în care au loc incidente, precum un accident sau o scurgere, în apă pot ajunge substanțele toxice. Acest lucru duce la poluare severă, care are un impact negativ asupra ecosistemelor, dar și a sănătății oamenilor.
Șoferii care nu respectă indicatorul pot avea parte de consecințe grave. În mai multe țări, dacă sunt încălcate regulile privind zonele de protecție a apei, conducătorii auto se pot alege cu amenzi uriașe sau cu alte măsuri legale.
Cu toate că există de ani buni, indicatorul este cunoscut, mai degrabă, de către șoferii profesioniști care transportă mărfuri periculoase, notează playtech.ro.
Persoanele care nu conduc astfel de vehicule nu au întâlnit situații în care apare acest indicator, motiv pentru care nici nu este cunoscut pentru foarte mulți șoferi.
Cu toate acestea, toți șoferii trebuie să-i cunoască semnificația întrucât este un indicator important, necesar pentru respectarea mediului înconjurător.