News

Indicele ROBOR a ajuns la un nivel minim în ultimele 3 luni

05.07.2019 | 14:47
Indicele ROBOR a ajuns la un nivel minim in ultimele 3 luni

Veste bună pentru români. Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât la 3,18%. Acesta este cel mai mai scăzut nivel din ultimele trei luni şi jumătate, potrivit datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR).

Incidele ROBOR a coborât la un nivel minim pentru ultimele 3 luni

Indicele de viner vine după ce joi ROBOR-ul la 3 luni coborâse la 3,21%. Vineri, indicele a ajuns la 3,18%, cel mai scăzut nivel din 22 martie, când a fost 3,16%. Totodată, indicele ROBOR la 6 luni a scăzut la 3,34%, cel mai scăzut nivel din 3 aprilie, când a fost 3,34%.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.  BNR a publicat, la începutul lunii mai, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care va înlocui ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Valoarea acestuia, pentru primul trimestru din 2019, a crescut la 2,63%, de la 2,36% în T4 2018, anunță cei de la news.ro.

Indicele ROBOR a ajuns la un minim istoric în ultimele 3 luni
Indicele ROBOR a ajuns la un minim istoric în ultimele 3 luni

Scăderea indicelui ROBOR vine după ce Mugur Isărescu a fost reconfirmat în funcția de guvernator BNR

Coincidență sau nu, faptul că indicele ROBOR a ajuns la un nivel atât de scăzut după ce Mugur Isărescu a fost confirmat din nou în funcția de guvernator al Băncii Naționale Române. Astfel, Parlamentul României, reunit în sesiune extraordinară, a votat miercuri cu majoritate de voturi ca Mugur Isărescu să râmăne pentru al șaptelea mandat consecutiv la conducerea BNR. Au fost 300 de voturi pentru și numai 15 împotrivă. Au fost însă și mai mulți parlamentari ai PSD care s-au împotrivit lui Isărescu, iar printre aceștia se numără nume precum Șerban Nicolae sau Lia Olguța Vasilescu.

Tags: