Inedit, în premieră, unul dintre „Misterele lui Mister”. Cum au „speriat” Fănuș Neagu și Mircea Micu un baron italian! Totul în noul volum al lui Cornel Dinu

SPECIAL FANATIK
Silviu Ghering   
în Aqua
09/06/2019, 11:12
Inedit, în premieră, unul dintre „Misterele lui Mister”. Cum au „speriat” Fănuș Neagu și Mircea Micu un baron italian! Totul în noul volum al lui Cornel Dinu SPECIAL FANATIK

Cornel Dinu revine! Nu, nu pe banca tehnică a lui Dinamo, nici în biroul de președinte, ci în lumina… cărților! A scris un un nou volum autobiografic. Al treilea. „Misterele lui Mister” se numește al treilea volum autobiografic scris de Cornel Dinu. În care, ne anunță Răzvan Ioan Boanchiș în prefață, „Dinu e mai scriitor. Zidește mai temeinic, are substanță, dozaj, coerență, ispitește și irită”. Specific „Procurorului”.

Cum au „speriat” Fănuș Neagu și Mircea Micu un baron italian!

FANATIK vă dezvăluie, în premieră, unul dintre „Misterele lui Mister” din cartea sa cu același nume care a văzut zâmbetele cititorilor pe 2 iunie, la standul editurilor Aramis și Minerva din cadrul Salonului Internațional de Carte Boolfest, Pavilionul „B”, Romexpo, București. Ne întoarcem în anul 1990, la început de iunie, într-o Italie înnebunită de fotbal: începea în câteva zile campionatul mondial de fotbal! Coppa del Mondo!

Cornel Dinu era ministrul sportului și se ocupa de pregătirea „terenului” pentru un „lot” masiv de revoluționari și răniți în Revoluție, care trebuiau cazați într-un camping improvizat într-o bază de tratament la Telese Terme, localitate în care era cantonată și echipa națională a României. Ziariștii români urmau să fie găzduiți în hotelul unui baron italian…

Ministrul Sportului, Cornel Dinu, încasează șoc după șoc…

Povestește domnul ministru de atunci, Cornel Dinu: „Odată ajuns, am trecut la treabă cu Traian (n.r. – Mircea Traian Sandu, viitorul președinte FRF). Având și prima, hai să spun doar atât, nedumerire. Lista pe care o primisem în țară, privind revoluționarii și răniții din București, nu coincidea cu aceea primită, prin faxul de la hotel, cu persoanele care urmau să soseascăla Napoli! Și de acolo, în pulmanurile puse la dispoziție tot de gazde, la centrul de primire din campingul improvizat în baza de tratament.

A urmat al doilea șoc. Sosiseră ziariștii. Cap de coloană, cu chef, nașul Fănuș Neagu. Cum a coborât din autobuz, cu Mircea Micu, cu scriitorul și ziaristul Horia Alexandrescu, văzându-mă pe scări, ca un bun amfitrion, alături de baronul Ianotti (n.r. – patronul hotelului în care urmau ză fie cazați oaspeții români) şi directorul Michele Montagna, m-a atacat direct. Desigur, era răvăşit, şi Horia mi-a făcut semnul clasic, cu degetul la gură, care explica ce făcuse tot drumul pentru a fi într-o asemenea stare.

– Ce ministru eşti tu… (şi „alintarea” ce nu poate fi scrisă), unde ne-ai dus, mă? Ce-i sălbăticia asta? Ne-ai adus în pădure, nenorocitule! Aşa vedea el, îl ştiam, eram chiar obişnuit să-l ascult de o asemenea manieră. Dar rar…”

„Ce zice, mă, Cotonogărel, piticu’ ăsta?”

„Acum, asta era situaţia. Trebuia să strâng din dinţi şi să suport. Baronul, pus la curent chiar de mine de ce-i în stare şi cine e Fănuş, a început să zâmbească, adresându-i-se:

– Sunteţi oaspetele nostru de onoare. Ne-a spus Cornel cum şi cine sunteţi. Aveţi, ca şi prietenul dumneavoastră, camerele rezervate la primul etaj al hotelului. Dumneavoastră, chiar apartamentul nupţial. Păcat că nu aţi venit şi cu soţia, naşa lui Cornel şi a Silviei (Silvia era prin oraş cu Angelo Maiorano, bijutierul). Ne făceaţi o mare bucurie.

Baronul vorbea în italiană, înţeleasă destul de bine de maestru. Atunci însă, era mai greu…

– Ce zice, mă, Cotonogărel, piticu’ ăsta? a conchis Fănuş.

– E de bine, nașule, îţi iau bagajul, hai în hotel. Ţi-ai revenit deja, dacă mă mângâi cu „Cotonogărel”! Ţi-am luat bagajul.

– Aşteaptă, haimana, ia-mi şi punga cu ce sticle au mai rămas. Merg pe mâna mea. Cum o să mă împărtăşesc cu poşirca piticului ăsta? Nu te uiţi la el, n-ai zice că e om!

– E baron, nașule! – am încercat s-o dreg.

Baronul era lângă mine şi intuia tonul unei discuţii în româneşte. Se obişnuise, oarecum, cu noi. Era şi periculos de inteligent. S-a liniştit, cât de cât, l-am condus pe scări, în apartamentul ale cărui ferestre erau chiar deasupra intrării.

– Pleacă, Cotonogărel, vreau să dorm puţin, m-a obosit zborul. Ştii că nu-mi place în avion şi, ca să prind curaj, am lucrat ceva. Se vede?

– Nu, nașule, te-ai comportat ca un înger. Să-ţi dea Dumnezeu sănătate! Şi m-am retras, speram să doarmă puţin.

„Cornel, ai avut dreptate e unic! El şi cu prietenul lui au terminat în câteva ore vinul care se consumă într-o săptămână în hotel. Cam douăzeci de sticle”

„Am verificat imediat felul în care se simt ceilalţi slujitori din presă, în clădirea din spate. Îi ştiam pe toţi, oameni la locul lor. În frunte cu prietenul de mare ţinută, Dan Pătraşcu, de la „Informaţia Bucureştiului” şi „Libertatea”. Acum, nici el nu mai este printre noi… Ne-a părăsit în nobleţea bunei sale creşteri. În tăcere, nevrând să deranje-ze pe nimeni cu soarta lui. Cruntă, pentru că, la începutul lui 2010, şi-a pierdut unicul fiu, călcat cu tot cu bicicleta pe care mergea de un imberb director al unei multinaţionale. Pe varianta de la Otopeni. Şi criminalul n-a fost condamnat, cumpărând inginerii care au făcut expertizele. Un copil admirabil, doctor în filosofie la Viena. Am stat lângă prietenul Dan în acele nopţi dramatice pentru el şi soţia sa. Rămaşi singuri, la bătrâneţe.

După ceva timp, cam o oră, când Silvia se întorsese cu Angelo din oraş şi tocmai urca scările, de deasupra, de la fereastra apartamentului, a întâmpinat-o Fănuş:

– Să-ţi dea Dumnezeu sănătate, finuţă! Ce bine arăţi! Eşti damă bine, ţi-am zis mereu. Dar ce cauţi cu ăla după tine? Umbli şi tu, ca bărbată-tu, cu pitici?

– Bine ai venit, nașule, te aştept în hol.

Fănuş a coborât imediat, dormise puţin şi, cum era atunci, îşi revenise. Urmat de umbra sa, liniştitul, tăcutul şi civilizatul în toate, scriitorul Mircea Micu. A îmbrăţişat-o pe „finuţă” şi s-a aşezat la bar.

În noapte, târziu, întorcându-mă de la revoluţionari, aproape terminat, l-am găsit tot acolo. Se-mprietenise cu toată lumea, îl iubeau toţi. începuse să ciripească în italiana lui de Brăila. Devenise „charmant”, aşa cum l-a caracterizat Anelise, soţia baronului. Dar îi şi uimise:

– Cornel, ai avut dreptate – clamă baronul – e unic! El şi cu prietenul lui au terminat în câteva ore vinul care se consumă într-o săptămână în hotel. Cam douăzeci de sticle. Nu s-au dat jos de la bar. Şi mâncarea le-a fost adusă tot acolo.

– Te-am avertizat, baroane, profesionişti de excepţie la consumat. N-aveţi asa ceva pe la voi”.

Răzvan Ioan Boanchiș: „Procuroru’ nu cunoaște potecile domesticite”

Prefața noii cărți scrise de Cornel Dinu poartă semnătura unui nonconformist din lumea condeierilor, așa cum „Procurorul” a fost în lumea fotbalului: Răzvan Ioan Boanchiș. „Pana” sa ascuțită, din „colecția” metaforică a lui Fănuș Neagu, nu mai are nevoie de nicio prezentare, așa că vă lăsăm să citiți prezentarea scrierii lui Cornel Dinu în scrierea lui Răzvan Ioan Boanchiș.

„În acești ultimi ani orfani de Dumnezeu, fotbalul s-a umplut de neopropagandiști și de milionari cu mărunțiș sub frunți. Când fotbalul nostru a dat semne că se va zdrențui până la ecorșeu, Cornel Dinu s-a tras către scris. Schimbul sau transferul, cum vreți să-l considerați, nu a fost echitabil. Scrisul nu a avut de suferit când unii ziariști au devenit funcționari la federație. Dar fotbalul românesc e cea mai mocirloasă toamnă de când s-a desfrunzit de Cornel Dinu.

De la carte la carte (această-i a treia), Dinu e mai scriitor. Zidește mai temeinic, are substanță, dozaj, coerență, ispitește și irită. Pe teren, Dinu a fost cel mai ofensiv fundaș român – a înscris șapte goluri pentru echipa națională – într-o perioadă în care jucătorii cu atribuții defensive frânau din călcâie dacă se trezeau dincolo de centrul terenului. În virajele făcute deasupra hârtiei, pilotul Dinu (în avion îi place să stea în carlingă) e la fel ca pe iarba stadioanelor. Năvălește printre amintiri, scrie copleșitor despre patru ani (1990 – 1993) din viața sa, ne plimbă prin lumea lui de miere, sânge, fum, desfătări și revanșe. În cărămidă asta de hârtie (568 de pagini) găsim splendori și turpitudini din geografia rănită a Balcanilor, găsim farmecul și zumzetul napoletan prelingându-se ca un fluviu de lămâie și ulei de măsline prin tot sudul Italiei, găsim stâncile albe (Les Calanques) eternizate în azurul Mediteranei și Fecioara de Aur de pe Notre-Dame de la Garde, care încoronează Marsilia și poate fi văzută din orice punct al orașului învăpăiat și tentacular.

Cât despre personajele din „Misterele lui Mister” – eu disprețuiesc jumătate dintre oamenii pe care Dinu îi laudă și iubesc un sfert dintre cei pe care îi foarfecă. Pentru cititor, însă, tot ce contează e că va avea în mână o carte bună, cu adevărat bună și vie, o poveste frumoasă, din paginile căreia mai curge și sânge. Și lumina veiozei e sângerie, uneori. Dar cele mai dulci lecturi le avem lângă abajurul înălțat pe noptieră.

Cartea se termină abrupt, cu episodul Kosice, cu debarcarea lui Dinu de la națională. Mai țineți aminte ce spunea Zorba, balcanicul Zorba, după ce i-a căzut construcția? „Ce prăbușire măreață!”. Ce urât s-a terminat la Kosice! Dar cu câtă măreție descrie Dinu turneul premergător, din America de Sud! Așa e el – măreț și când zboară, și când se scufundă. Procuroru’ nu cunoaște potecile domesticite”.

  • „Eu ceea ce spun semnez și certific, pentru ce am trăit, cu autenticitate, cu adevăr nemachiat. Toate evenimentele pe care le-am scris eu în carte sunt din perioada 1990 – 1993. Adică începând din decembrie ’89 – numirea mea ca ministru, care se leagă de o povestire cu Petre Roman, cu Mircea Angelescu…” – Cornel Dinu
  • „Eu nu mă dau la o parte să povestesc niște lucruri din care ies mai puțin onest, chiar cu păcate. Ceea ce e omenesc. Omul, se zice, are păcate… Dar, zic eu, are și Dumnezeu păcate, că ne-a făcut după chipul și asemănarea Lui, ceea ce înseamnă că are și El păcate, că ne-a făcut păcătoși, ne-a făcut după El…” – Cornel Dinu
  • 71 de ani va împlini Cornel Dinu pe 2 august 2019
  • 18 ani, o lună, 3 săptămâni și două zile avea Cornel Dinu când a debutat în Divizia A, pe 25 septembrie 1966, în meciul Dinamo – Steagul roșu Brașov 0-1
  • 454 de meciuri, în care a înscris 53 de goluri, are Cornel Dinu la Dinamo
  • 17 ani (1966-1981) a durat cariera de fotbalist a lui Cornel Dinu, pe durata cărei a jucat la o singură echipă, Dinamo București
  • 75 de partide, în care a marcat 7 goluri, a jucat Cornel Dinu în echipa națională
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles