Pariuri sportive

Cît TUPEU are Platini! Ca să aibă meciuri în picioare pentru Euro 2016, preşedintele UEFA bagă ţara gazdă în preliminarii!

Michel Platini este omul tuturor posibilităţilor şi tuturor surprizelor cărora le spune inovaţii. Ultima găselniţă, nemaiîntîlnită în istoria vreunei competiţii inter-ţări vine să...
27.01.2014 | 14:02
Cit TUPEU are Platini Ca sa aiba meciuri in picioare pentru Euro 2016 presedintele UEFA baga tara gazda in preliminarii
ADVERTISEMENT

Michel Platini este omul tuturor posibilităţilor şi tuturor surprizelor cărora le spune inovaţii. Ultima găselniţă, nemaiîntîlnită în istoria vreunei competiţii inter-ţări vine să întărească această imagine şi totodată să ne arate cît de bun francez a rămas şeful UEFA.

Franţa ar urma să joace în preliminariile Euro 2016, deşi e ţara gazdă!

Ce s-a gîndit prietenul reformelor şi totodată unul dintre cei mai patrioţi cetăţeni francezi dovedeşte că omul are totuşi multă imaginaţie. Pentru prima oară în istoria unei competiţii europene sau mondiale interţări o reprezentativă a ţării organizatoare va lua parte la preliminarii, dar numai de amorul artei, pentru că ea este oricum calificată din oficiu şi rezultatele ei nu vor avea nici o importanţă asupra evenimentelor din grupa unde va fi repartizată. Scopul este clar, de a scuti federaţia de la Paris de anevoioasa muncă de găsire a partenerilor pentru meciuri amicale. A evolua totuşi într-o competiţie oficială, chiar dacă punctele nu se pun, este cel mai comod şi perfect mod de a avea un program bine conturat pentru toată perioada pregătitoare turneului final.

ADVERTISEMENT

platinu

Presa europeană crede că va fi cel mai plictisitor Euro

Faptul că Euro 2016 va fi primul în care ideile lui Platini vor prinde viaţă şi la capitolul număr de participante, 24 în loc de tradiţionala cifră 16, a creat în mass-media din Occident ideea că va fi cea mai plicticoasă şi de slabă calitate valorică întrecere inter-ţări pe continent. Şi aceasta pentru că 24 de ţări reprezintă cu foarte puţin sub cifra federaţiilor afiliate în Europa, care este de 54. Presa din Occident este convinsă că astfel nici un nume mare nu va mai avea cum să rateze calificarea, pentru că primele două locuri din fiecare grupă (sînt nouă grupe) merg direct, cel mai bun loc trei merge direct şi celelalte opt echipe de pe trei dau baraj. Dar vor intra şi multe echipe cu valoare joasă, care vor da înapoi nivelul competiţiei. Interesant este ce va fi în grupa unde Franţa ocupă un loc. Iar meciurile vor începe de joi şi vor continua zi de zi pînă marţea viitoare, pentru clare interese de drepturi TV.

Se discută curînd şi soarta amicalelor

Platini speră ca în cel mult două săptămîni să aibă şi OK-ul pentru eliminarea începînd din 1918 a meciurilor amicale şi înlocuirea lor cu proiectul său, menit evident tot să aducă mulţi bani din TV şi marketing, Liga Naţiunilor, acel ciudat sistem cu nouă divizii valorice, cu promovări şi retrogradări şi consistente premii financiare. Romania ar urma să facă parte din divizia a cincea, alături de Polonia, Finlanda, Muntenegru, Slovenia şi Austria.

ADVERTISEMENT

23 februarie 2014 la Nisa este programată tragerea la sorţi a preliminariilor Euro 2016

Tags: