În direct la FANATIK SUPERLIGA cu Horia Ivanovici, Meme Stoica a fost întrebat despre debutul lui Joao Paulo la FCSB și a spus că a rămas cu o impresie foarte plăcută după consemnarea acestui moment.
Președintele Consiliului de Administrație de la campioana României a apreciat foarte mult faptul că fotbalistul originar din Insulele Capului Verde a câștigat multe dueluri aeriene și, de asemenea, a scos în evidență în mod special și dezinvoltura arătată de el pe teren din momentul în care a fost introdus.
„Mi-a plăcut foarte mult din două motive. L-am văzut câștigând dueluri aeriene, el fiind un jucător de 1.80 m., dar având un timing. Jucătorii care câștigă dueluri aeriene, multă lume spune că trebuie să fie înalți, da, e un avantaj să fii înalt, dar cel mai important e timing-ul.
De aceea Puyol câștiga dueluri aeriene, de aia Mirel Rădoi câștiga dueluri aeriene, deși era sub 1.80 m. Bine, nu mai spun de Gary Medel, care a jucat fundaș central, avea 1.70 m., cel mai scund fundaș central din istoria fotbalului evoluat.
Asta ar fi una. Și a doua, dezinvoltura cu care a intrat. El nu cunoaște toți jucătorii după nume și a intrat într-un moment în care clar că îl înlocuia ca poziție în teren pe Tănase și ieșise Cisotti, jucător extrem de important la noi, iar el, nu numai că a jucat bine, a demonstrat personalitate pentru că a luat-o mereu în față.
Am o mare problemă cu jucătorii care intră și joacă la alibi, să nu greșească, pas lateral unde văd, întors, dau mingea la fundașul central. Nu, el a luat-o în față. Am considerat din start că este un jucător care ne poate ajuta, dar acum am căpătat încredere și mai mare în el, mi se pare un jucător bun. Da, a fost bine”, a spus Meme Stoica la FANATIK SUPERLIGA.
În continuare, întrebat ce părere are despre faptul că anumiți oameni din jurul fotbalului românesc au susținut că această aducere a lui Joao Paulo de la Oțelul Galați ar fi venit „la pachet” și cu o „obligație” a moldovenilor la meciul direct, oficialul de la FCSB a vorbit despre faptul că și înainte de meciul UTA Arad – Rapid disputat recent s-a petrecut o astfel de situație între cele două cluburi:
„Nu am cum să comentez inepțiile astea. Sunt inepții prea mari. Rapid l-a luat pe Iliev înainte de meciul direct cu UTA. Nu am auzit nicio discuție, că să fie UTA prietenoasă cu Rapid, Rapid a câștigat la UTA. Nu există așa ceva. Există perioadă de transferuri, poți să faci transferuri. Un club e de acord să vândă jucătorul, alt club e de acord să cumpere jucătorul. Ce prostii sunt astea? Eu nu înțeleg”.