Ines Garcia este sub lupa celor care o admiră! Iată cum și-a făcut, de fapt, apariția iubita lui Lamine Yamal la premiile Asociației Fotbaliștilor Spanioli. Influencerul a copiat o vedetă celebră, care are o relație cu un artist foarte popular.
Starul Barcelonei apare tot mai des în lumina reflectoarelor împreună cu actuala parteneră de viață. Lamine Yamal (19 ani) este extrem de îndrăgostit de Ines Garcia (21 ani) căreia i-a făcut un compliment ce a devenit viral. Celebrul jucător de fotbal a uimit pe toată lumea cu felul în care se poartă cu actrița de origine spaniolă.
Campionul mondial este atent și din punct de vedere material, oferindu-i un cadou de mii de euro influencerului. Modelul îl însoțește în numeroase vacanțe și îi este aproape la foarte multe evenimente dedicate sportului. Recent, cuplul și-a făcut simțită prezența la decernarea premiilor Asociației Fotbaliștilor Spanioli.
Pentru a-l susține la ceremonie frumoasa șatenă a îmbrăcat o ținută specială. A avut o apariție impecabilă datorită rochiei albe și lungi care s-a mulat perfect pe formele sale. Look-ul iconic nu este unul nou, vedeta având drept sursă de inspirație o altă personalitate de top, de această dată din Statele Unite ale Americii.
Concret, ținuta a amintit de supermodelul Hailey Bieber care s-a prezentat pe covorul roșu de la Premiile Grammy din 2022 cu o rochie haute couture similară. Ines Garcia demonstrează că a evoluat enorm în materie de stil, vestimentația sa fiind una mult mai elaborată în momentul de față. Gusturile partenerei lui Lamine Yamal sunt mult mai rafinate.
Vezi această postare pe Instagram
Iubita lui Lamine Yamal poartă adesea obiecte vestimentare care o pun în valoare, mai ales de la mărci de top. Ținuta îmbrăcată la evenimentul dedicat fotbalului este creată de un designer cunoscut. Potrivit revistei Hola, rochia confecționată din satin alb, cu croială dreaptă și fără bretele a fost realizată de creatoarea de modă Marta Martí.
Stiliștii sunt de părere că modelul a evocat prin această alegere vestimentară cea mai elegantă estetică a miresei. O astfel de opțiune nu este doar simplă din punct de vedere al aspectului, ci și izbitoare. Mai mult decât atât, outfit-ul este capabil să transmită un mesaj foarte clar: minimalism într-o declarație de stil.
În altă ordine de idei, Ines Garcia se pare că i-a purtat noroc fotbalistului. Spaniolul care are contract cu Barcelona a primit premiul care îl recunoaște drept „Cel Mai Bun Jucător din La Liga pentru acest sezon”. Așadar, apariția celor doi pe covorul roșu a atras toate privirile, cei doi fiind extrem de afectuoși pe parcursul festivității.