Sport

Inevitabilul s-a produs! Mbappe a ajuns la un acord cu Real Madrid. Ultimul pas pentru realizarea transferului

Starul francez a bătut palma cu Florentino Perez și așteaptă ca PSG să ajungă la un acord cu real pentru efectuarea transferului. Galacticii îi pregătesc deja o prezentare fastuoasă.
27.08.2021 | 15:24
Inevitabilul sa produs Mbappe a ajuns la un acord cu Real Madrid Ultimul pas pentru realizarea transferului
Starul francez s-a înțeles deja cu Real Madrid. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Deși fanii lui PSG așteaptă cu nerăbdare să-l vadă jucând alături de Lionel Messi, planurile lui Kylian Mbappe sunt cu totul altele. Nu doar că refuză să semneze prelungirea contractului scadent anul viitor, dar vrea cu tot dinadinsul să ajungă la Real Madrid și chiar insistă pentru efectuarea transferului în această vară.

Potrivit jurnalistului Nicolo Schira, starul francez și-a dat acordul să evolueze pe Santiago Bernabeu până în 2027, cu un salariu anual de 35 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că ar urma să încaseze în total nu mai puțin de 245 de milioane, dacă își va duce la bun sfârșit angajamentul.

ADVERTISEMENT

Mai rămâne doar ca șeicii din fruntea clubului parizian să accepte oferta „galacticilor”. Este vorba despre 180 de milioane de euro, sumă ce include și anumite bonusuri de performanță. Răspunsul final se lasă așteptat, dar în capitala Spaniei au început deja pregătirile pentru festivitatea de prezentare.

Mbappe, tot mai aproape de Real Madrid. S-a înteles cu Florentino Perez

Kylian Mbapp și-a dat acordul să semneze un contract valabil până în 2027 (35 milioane de euro pe an). Florentino Perez așteaptă acum ca PSG să răspundă ultimei oferte (bonusuri de 180 de milioane de euro, cu bonusuri incluse).

ADVERTISEMENT

Gruparea blanco are încredere că transferul se va realiza și a început deja să pregătească un eveniment special pentru a sărbători venirea lui Mbappe”, susține Nicolo Schira.

Cum ar putea arăta festivitatea de prezentare a starului francez

În așteptarea unui răspuns final din partea vicecampioanei Franței, „galacticii” pun la punct toate detaliile unei festivități de talia celei organizate cu 12 ani în urmă, când pe Bernabeu a sosit Cristiano Ronaldo.

ADVERTISEMENT

Ideal ar fi ca Mbappe să aibă parte de un eveniment în aer liber, la Valdebebas, cu un număr semnificativ de persoane și, bineînțeles, respectarea tuturor măsurilor de siguranță pe care autoritățile spaniole le impun în contextul pandemiei Covid-19.

Dacă această variantă nu se va concretiza, prezentarea va avea loc înaintea meciului cu Celta Vigo, programat sâmbătă, 11 septembrie, în ciuda riscului ca spectatorii să nu mai fie prezenți într-un număr atât de mare.

ADVERTISEMENT

Șeicii rămân fermi pe poziții: „Răspunsul nostru este foarte clar și onest”

Chestionat pe marginea subiectului, președintele celor de la PSG, Nasser Al-Khelaifi, a negat vehement informația potrivit căreia ar purta tratative pentru transferul lui Kylian Mbappe la Real Madrid în această vară. Asta pentru că nu l-a putut convinge pe atacant să semneze prelungirea contractului, cum s-a întâmplat în cazul lui Neymar.

Cred că am fost foarte clari în ceea ce privește poziția noastră, așa cum a declarat Leonardo zilele trecute. Pentru Kylian, poziția noastră nu s-a schimbat. Toată lumea o stie, el o știe. Răspunsul nostru este foarte clar și onest”, a declarat Al-Khelaifi.

ADVERTISEMENT