Universitatea Cluj s-a impus în ultimul meci al etapei a doua a play-off-ului SuperLigii României, scor 1-0 cu CFR Cluj. Formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a fost susținută de peste 20.000 de fani pe Cluj Arena, care au produs un adevărat spectacol.
Universitatea Cluj a obținut luni cel de-al treilea succes consecutiv în derby-urile cu rivala CFR Cluj. „Șepcile roșii” au câștigat la limită disputa cu echipa antrenată de Dan Petrescu, scor 1-0, grație golului înscris de atacantul Vladislav Blănuță.
Suporterii gazdelor au făcut show pe Cluj Arena, dar și în drumul spre stadion și au aprins torțe în zona peluzei, atmosfera fiind realmente irespirabilă. Evident, stadionul a erupt la reușita care a deblocat partida și care a stabilit și scorul final.
După ultimul fluier, jucătorii au mers în fața peluzei pentru a sărbători victoria, iar aceștia au cântat împreună preț de câteva minute. Cu această victorie, Universitatea Cluj se menține în lupta pentru titlu, iar etapa viitoare va juca pe terenul FCSB-ului.
„Foarte important e că am reușit să ne facem fanii foarte fericiți. E o victorie importantă, dificilă, am fost foarte organizați. Se creează teamă, a fost un meci important. Vreau să le mulțumesc fanilor pentru sprijin.
CFR este o echipă bună, antrenată bine de Dan Petrescu, dar astăzi am câștigat cu inima. Fotbalul te răsplătește. Și noi am avut câteva situații care se puteau transforma în ocazii mari.
Merită felicitați jucătorii mei, și-au depășit limitele. Au fost crampe pe final de joc, jucătorii și-au depășit limitele, e final de campionat, apare oboseala. Au fost 4-5 jucători importanți care nu au putut juca astăzi. E o victorie foarte importantă pentru fanii noștri și pentru club”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, după U Cluj – CFR 1-0.