Explozia de sâmbătă seara de la Crevedia a lăsat în urmă un bianț tragic. Cel puțin o perfsoană și-a piersdut viața, zeci de răniți internați, între care și pompieri și jandarmi. Autoritățile au anunțat că două zboruri cu pacienți arși au decolat spre Bruxelles și Milano, România activând Mecanismul european de protecție civilă. Printre cei răniți în deflagrație se află și o jurnalistă. Ea a fost transportată la spital.
Prima explozie de la Crevedia a fost soldată cu opt victime (dintre care un deces). Printre cei răniți se află și o jurnalistă, care este reporter la România TV și care transmitea informații de la fața locului. Este vorba de Marina Cioacă, care a suferit arsuri la nivelul mâinilor și care a fost transportată de urgență la spital, potrivit Spy News.
Potrivit Ministerului de Interne, în urma exploziilor de la o stație GPL din Crevedia (județul Dâmbovița) au fost înregistrare 58 de victime.
Prima exlozie a făcut opt victime. O persoană a făcut infarct și a decedat (fără arsuri). Alte șapte persoane au fost rănite. Trei (cu arsuri) au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgență București, iar patru (cu arsuri) au fost transportate la Spitalul Bagdasar-Arseni).
A doua deflagrație a făcut 50 de victime, dintre care 3 persoane rănite transportate la UPU Târgoviște, 47 persoane la unități sanitare din municipiul București, cu arsuri și traumatisme.
„Din totalul victimelor, 43 de persoane sunt cadre ale MAI (39 pompieri, 2 polițiști si 2 jandarmi). La momentul raportării (ora 2:00), 54 persoane sunt internate în diverse secții ale unităților sanitare, zece dintre acestea fiind intubate”, a comunicat, duminică, MAI.
„Odată cu activarea Planului Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea echipajelor operative, inclusiv a celor medicale, la fața locului au fost angrenate mai multe forțe de intervenție”, mai precizează ministerul:
ISU DB: 6 autospeciale de stingere, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 11 ambulanțe SMURD , 2 puncte medicale avansate.
ISU BIF – 14 autospeciale de stingere, 1 autospecială cu roboți, 1 autospecială de stingere cu pulbere și azot, 1 autoscară, 2 puncte medicale avansate, 7 ambulanțe SMURD, 4 ambulanțe SMURD cu medic, 1 echipaj CBRN, 1 punct de comandă mobil, 1 descarcerare.
ISU PH – 3 autospeciale de stingere.
1 elicopter SMURD
9 echipaje SAJ Dâmbovița
IGPR – 29 de polițiști;
IGJR – 30 de jandarmi.
„Totodată, pentru protecția cetățenilor, a fost stabilit un perimetru de siguranță pe o distanță de aproximativ 800 de metri față de locul intervenției și au fost evacuați preventiv aproximativ 3.000 de locuitori. De asemenea, în proximitatea zonei de manifestare a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-alert.
La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, în prezența premierului României, Marcel Ciolacu, și a ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a fost constituită o celulă de criză, care a reunit și reprezentanți ai Ministerului Sănătății. Pe lângă aspectele operaționale destinate gestionării optime a acestei situației complexe, au fost operaționalizate și două linii TELVERDE, unde aparținătorii victimelor exploziei din județul Dâmbovița au putut afla informații despre starea celor afectați de acest nefericit eveniment.
Urmare acestui eveniment, a fost activat Mecanismul European de Protecție Civilă, cu scopul realizării, în regim de urgență a transferului pacienților puternic afectați, pentru acordarea îngrijirilor medicale care se impun marilor arși.
Astfel, primii pacienți vor fi transferați cu o aeronavă aflată în dotarea MAPN, la o unitate sanitară din Bruxelles, urmând ca pe parcursul zilei să se realizeze și altele, în vederea efectuării intervențiilor medicale de specialitate”.