Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Infirmeria plină la Rapid! Care sunt jucătorii care revin cu FCSB: “Cu puţin efort, vor putea evolua în derby!”

Care e jucătorul de la Rapid care ar putea reveni pe teren chiar la derby-ul cu FCSB din etapa cu numărul 6 din Superliga.
08.08.2025 | 19:05
Infirmeria plina la Rapid Care sunt jucatorii care revin cu FCSB Cu putin efort vor putea evolua in derby
Infirmeria plină la Rapid! Care sunt jucătorii care revin cu FCSB: “Cu puţin efort, vor putea evolua în derby!”
ADVERTISEMENT

Rapid are parte de un start de sezon foarte bun, cu 10 puncte după primele 4 etape, dar Costel Gâlcă are parte și de primele bătăi de cap. Mulți jucători sunt indisponibili din cauza unor probleme medicale. Robert Niță a vorbit despre situația accidentărilor la FANATIK SUPERLIGA.

Cum arată situația accidentărilor la Rapid. Costel Gâlcă nu are liniște în Giulești

Giuleștenii nu au un lot foarte numeros, iar Costel Gâlcă ar putea fi nevoit să improvizeze pe anumite poziții la următoarele meciuri. Antrenorul celor de la Rapid speră ca jucătorii de bază să își revină până la derby-ul cu FCSB, de pe 17 august, care se va juca pe Arena Națională.

ADVERTISEMENT

Robert Niță a făcut anunțul. Când revine Petrila pe teren

Robert Niță a vorbit pe rând despre toți jucătorii accidentați de la Rapid. Petrila a ratat partida cu FC Botoșani, însă e pe finalul programului de recuperare și, cu puțin noroc, ar putea intra în meciul cu FCSB.

„Koljić nu are o accidentare musculară. E doar o lovitură. La Pașcanu e o inflamație a învelișului muscular. Nu e vorba despre o pregătire prost făcută. E vorba despre o iritație a mușchiului. Nu are treabă cu pregătirea.

ADVERTISEMENT

Revine Vulturar. Gramezi revine și el. Apar soluțiile. Koljić cred că va fi bun pentru meciul cu Galați. El a avut o problemă din nou la gleznă. A fost un contact dur și s-a inflamat. De două zile aleargă și cred că va fi apt la Galați.

ADVERTISEMENT

Burmaz va lipsi 6-7 luni. O să înceapă și Cupa României. O să apară oboseala. O echipă care își dorește să câștige trofee trebuie să aibă 4 atacanți. Vor veni meciuri în care va fi nevoie să joace cu doi pe teren.

ADVERTISEMENT

Petrila va reveni în maximum două săptămâni. A fost cel mai important pasator anul trecut. Nu e ușor de înlocuit. Cred că la meciul cu FCSB, cu puțin efort, va putea intra”, a declarat Robert Niță la FANATIK SUPERLIGA.