News

Informație șoc în cazul tinerei arse în Giurgiu. Ce spun anchetatorii despre criminal

02.11.2020 | 20:43
Informatie soc in cazul tinerei arse in Giurgiu Ce spun anchetatorii despre criminal
ADVERTISEMENT

Anchetatorii care investighează cazul tinerei din Giurgiu care și-a găsit sfârșitul incendiată într-o valiză lansează o ipoteză șocantă despre autorul crimei.

Specialiștii consideră că este vorba despre o victimă mult mai tânără decât se credea inițial, conform spynews.ro.

ADVERTISEMENT

Victima ar fi fost ucisă în bătaie.

Informație șoc despre tânăra arsă din județul Giurgiu

Noi informații ies la iveală în cazul femeii ucise brutal apoi incendiate.

Potrivit criminaliștilor, tânăra ar fi fost ucisă în bătaie. Această ipoteză a fost întărită în urma efectuării autopsiei care a arătat că victima, ce avea între 15 și 25 de ani, ar fi fost omorâtă astfel.

În urma decesului, aceasta ar fi fost băgată într-o valiză și transportată până la locul la care a fost incendiată. Criminalul a vrut să-și ascundă urmele, însă n-a reușit.

ADVERTISEMENT

Anchetatorii sunt de părere că ucigașul ar fi chiar iubitul tinerei moarte, iar motivul crimei ar fi fost gelozia sau un conflict izbucnit între ei, în urma căruia bărbatul i-a curmat viața și a încercat să scape de trupul neînsuflețit al acesteia.

Autoritățile nu exclud nici varianta în care victima ar fi făcut autostopul și ar fi refuzat ulterior să întrețină raporturi sexuale cu agresorul său.

ADVERTISEMENT

Așadar, autoritățile consideră că tânăra locuia pe o rază de 150 de kilometri de locul în care a fost găsită incendiată în valiză. De aceea s-a întocmit o listă a persoanelor dispărute în ultima săptămână din întreaga țară, în speranța că va fi aflată identitatea fetei.

Specialiștii încearcă să reconstruiască fața tinerei.

Amintim faptul că descoperirea a fost făcută vineri seara, în urma unui incendiu produs pe DN6, între localitățile Ghimpați și Valea Plopilor, din Giurgiu.

ADVERTISEMENT

”La data de 30 octombrie a.c., ora 22.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Nr. 4 Ghimpați au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o persoană, cu privire la faptul că pe DN 6, între localitățile Ghimpați și Valea Plopilor este un incendiu, iar în urma intervenției, a observat cadavrul unei persoane.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă complexă, condusă de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, care a identificat un cadavru de sex feminin carbonizat în procent de 90%.”, anunță Poliția, într-un comunicat.

Cadavrul a fost găsit de către un șofer de TIR care a văzut flăcările și a coborât să le stingă.

ADVERTISEMENT
Tags: