News

Informații de ultimă oră despre voucherele de vacanță. Ministrul Turismului a explicat ce se va întâmpla cu ele în 2019 și 2020

21.03.2019 | 19:52
Informatii de ultima ora despre voucherele de vacanta Ministrul Turismului a explicat ce se va intampla cu ele in 2019 si 2020

Bugetarii vor primi vouchere de vacanță și în anu 2019, după cum a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif, în emisiunea „Sinteza Zilei” de la Antena 3. Mai mult, ministrul a spus că angajații la stat vor primi tichetele și în anul 2020.

Guvernul va acorda vouchere de vacanță în 2019 și 2020

„Voucherele de vacanță le-am prelungit și pe 2019 și pe 2020. Este o măsură din programul nostru de guvernare, nu este singura de stimulare a sectorului turistic. E important 1.450 de lei pentru 1.2 milioane de români care or să cheltuie acești bani, și asta este cel mai important, în interiorul granițelor României.

Este o măsură categorică care are și un caracter social, dar mai mult decât atât, este o măsură care stimulează mediul privat, pentru că sunt infuzați în sectorul turistic aproape 400 de milioane de euro. Anul trecut, sectorul privat a realizat un studiu în care au spus că voucherele de vacanță au revigorat sistemul turistic și au avurt o creștere de 30%. 

vouchere de vacanta 2019
Voucherele de vacanta 2019 pot fi folosite doar in tara

Angajații din privat ar putea primi și ei vouchere de vacanță

Am reușit tot prin aceste vouchere de vacanță, un lucru extrem de important: Să scoatem la lumină o bună parte, în special a pensiunilor, care funcționau la negru. Pentru acest voucher de vacanță trebuie să fii clasificat, autorizat și am avut o creștere de 60% în 2018 față de 2017 a cererilor de autorizare”, a mai spun ministrul Turismului.

Tichetele, care s-au dovedit a fi o gură de aer pentru turismul autohton, sunt în valoare de 1.450 lei, iar acestea vor fi acordate angajaţilor din sectorul public şi în următorii doi ani – 2019 şi 2020.

Mai mult, chiar și angajații din mediul privat ar putea primi tichete de vacanță, pentru eliminarea discriminării. PNL a depus deja un proiect de Lege. Liberalii care au venit cu propunerea legislativă spun că tichetele de vacanţă ar urma să fie deduse din impozitul pe venitul microîntreprinderilor, respectiv din impozitul pe profit.

Tags: