Universitatea Craiova și-a lansat abonamentele pentru play-off, iar fanii olteni au luat cu asalat magazinul oficial, unde i-au putut întâlni pe Koljic, Pigliacelli, Mihăilă și Martic.
Universitatea Craiova s-a calificat deja în play-off-ul campionatului, iar oltenii și-au pus în vânzare abonamentele, motiv pentru care fanii s-au înghesuit în magazinul oficial.
Koljic, Pigliacelli, Mihăilă și Martic au fost jucătorii Craiovei prezenți la eveniment, iar suporterii de toate vârstele și-au putut face poze cu ei sau să le ceară autograful.
„ATENȚIE! Abonamentele pentru tot sezonul competițional 2019 – 2020 sunt valabile și la meciurile din Play-Off. NU trebuie achiziționate separat abonamente tip Play-Off sau preschimbate”, au atras atenția oltenii în postarea de pe pagina de Facebook.
Universitatea Craiova a câștigat cu 5-2 în ultima etapă din campionat cu 5-2 în fața lui Poli Iași, iar fotbaliștii olteni au prins aripi și vor trei puncte în meciul cu CFR Cluj.
„Am început foarte bine meciul, am făcut una dintre cele mai bune reprize ale noastre, am început a doua repriză mai slab, am luat două goluri. Urmează un meci cu CFR Cluj, e cea mai bună echipă din România, e campioana. Vom trata meciul ca oricare alt meci, mergem cu gândul la victorie”, a declarat Alexandru Cicâldău.
„Sincer nici nu mai știu de când am reușit o așa repriză bună. E important că am reușit să legăm trei victorii la rând. Avem un moral foarte bun, trebuie să fim conștienți că nu am realizat nimic, să nu mai repetăm ultimele 15 minute din a doua repriză.
Sincer, să greșim noi tot așa și să luăm cele trei puncte puse în joc și în meciurile următoare”, a spus Mihai Bălașa.