Life

Ingredientul natural care te ajută să albești cearșafurile. Nu este vorba despre oțet

Cum să menții cearșafurile albe fără soluții chimice. Ingredientul care le face moi și îndepărtează, totodată, mirosurile neplăcute.
12.12.2024 | 13:56
Ingredientul natural care te ajuta sa albesti cearsafurile Nu este vorba despre otet
Trucurile care te ajută să albești așternuturile. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Spălarea obișnuită a cearșafurilor albe elimină murdăria și petele. Totuși, pentru a le menține imaculate și moi mai mult timp, poți apela la un truc simplu. Ai nevoie de un produs natural care îmbunătățește calitatea materialului.

Cum să menții cearșafurile albe

Se întâmplă uneori ca după spălare, lenjeria albă să devină ternă, mai ales dacă în mașină au fost lăsate și haine închise la culoare. Pe de altă parte, în timp, așternuturile pot să capete o nuanță gălbuie din cauza contactului cu uleiurile corporale și transpirația.

ADVERTISEMENT

Loțiunile și produsele cosmetice pe care le folosim zi de zi contribuie, de asemenea, la decolorare. Se știe faptul că oțetul poate contribui le reîmprospătarea albului. Dar experții în curățenie recomandă un alt produs natural.

Este vorba despre lămâie, pe care o consideră cea mai bună metodă de curățare. Aceasta are proprietățile unui „agent natural de albire”, datorită prezenței puternice a acidului citric. Prin urmare, experții afirma că folosită corect, lămâia poate reda strălucirea și albul inițial al lenjeriei de pat.

ADVERTISEMENT

Cum poate fi folosită lămâia

Un alt beneficiu al utilizării sucului de lămâie este aroma plăcută de citrice pe care o lasă. Și există două metode simple prin care acesta poate fi folosită pentru a face din nou cearșafurile albe ca la început. 

Prima dintre ele presupune stoarcerea sucului de la o lămâie și adăugarea acestuia direct în mașina de spălat, împreună cu detergentul obișnuit, continuând apoi ciclul de spălare ca de obicei.

ADVERTISEMENT

A doua metodă implică amestecarea unei jumătăți de cană de suc de lămâie cu patru litri de apă fierbinte, în care se înmoaie cearșafurile albe. Lasă-le în această soluție de lămâie timp de cel puțin 30 de minute până la o oră.

De asemenea, dacă ai suficient timp, poți să le lași chiar peste noapte pentru o eficiență mai mare. După aceea, doar pune-le în mașina de spălat, folosind programul obișnuit. Rezultatul te va cuceri cu siguranță.

ADVERTISEMENT

Folosind acest ingredient natural, care este la îndemâna ta, eviți să folosești înălbitorul pe bază de clor. Mai ales că soluția chimică poate să facă mai mult rău, formând pete galbene acolo unde interacționează cu uleiurile corporale, notează express.co.uk. 

ADVERTISEMENT