Nu există masă la care familia să se strângă cu ocazia sărbătorilor de iarnă de pe care să lipsească tradiționala piftie. Este delicioasă, însă dacă vrei să iasă ca la carte, trebuie să folosești un ingredient secret.
Piftia este un preparat tradițional românesc, nelipsit de la mesele de sărbătoare, mai ales de Crăciun și Anul Nou, dar și la alte ocazii speciale. Este un simbol al ospitalității și al tradiției culinare.
Iar procesul de pregătire al acesteia este adesea unul încărcat de semnificație, fiind realizat cu răbdare și atenție, transmis de la o generație la alta. Pentru a prepara o piftie gustoasă, este esențial să folosești carne de porc proaspătă și de calitate superioară.
Dar, nu doar ingredientele bune fac diferența, ci și pașii urmați. O problemă cu care se confruntă multe gospodine este că nu se leagă compoziția. Iar dacă te afli în această situație, nu trebuie să te panichezi.
Ai nevoie de un ingredient foarte ieftin și la îndemâna oricui. Este vorba despre 7-8 grame de gelatină care vor face cu siguranță diferența. Trebuie să o adaugi în momentul în care observi că nu se încheagă piftia, notează spynews.ro.
De asemenea, poți folosi și carne de pui, în cazul în care cea de porc nu este pe placul tău. Totuși, indiferent de carnea pe care îți dorești să o folosești, usturoiul nu poate să lipsească din rețetă.
Este important să cunoști cantitatea exactă pe care o adaugi, dar mai ales momentul potrivit pentru a încorpora acest ingredient în compoziție, pentru a nu da greș și a strica preparatul.
Este necesar să folosești două căpățâni de usturoi de dimensiuni medii. Dacă nu adaugi suficient usturoi, piftia nu va avea aroma dorită. Este esențial să știi că usturoiul trebuie adăugat în timpul fierberii cărnii, astfel încât să își dezvăluie aroma savuroasă.
Piftia nu este doar un preparat delicios, ci și o tradiție a meselor de sărbătoare. De aceea, adevăratul secret constă în dragostea pe care fiecare mamă sau bunică o adaugă atunci când gătește.