Înmormântarea Reginei Elisabeta și emoția ce unește o națiune. „În România nu există aceste simboluri în jurul cărora oamenii se pot coaliza”

Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a cu tot procesul sobru ce se desfășoară acum la nivelul întregii societăți ridică întrebarea care sunt, pentru societatea română, evenimentele și instituțiile fondatoare ale României de după 1989.

Înmormântarea Reginei Elisabeta și simbolurile fondatoare ale unei națiuni

După decesul de joi seară, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este omagiată pe întreg mapamondul și întreaga societate britanică pare astăzi mai unită și mai aproape de familia regală ca niciodată. Istoricul CNAS, Mihai Demetriade, este de părere că nu doar întreg procesul de investire al noului rege, de înmormântare al fostei suverane dar și întreg comportamentul societății britanice, acum în doliu alături de familia regală, ne arată importanța simbolurilor fondatoare în statele puternice.

Potrivit acestuia, în jurul acestor simboluri sau evenimente fondatoare, fie că vorbim de monarhie în cazul Regatului Unit, sau al Războiului de Independență în cazul Statelor Unite, națiunile puternice își găsesc valorile comune în jurul cărora se clădește încrederea unei societăți, fiind ceea ce, înaintea unei armate, unei industrii, dă puterea unei națiuni.

„Vorbim de o anumită infrastructură simbolică pe care statele puternice o proiectează. Ea ține de o anumită cultură a memoriei, și de modul în care instituțiile, pentru că monarhia britanică este o instituție, își somatizează propria istorie și o proiectează asupra națiunii. Puterea acestor instituții și puterea istoriilor lor este dătătoare de atașament și de încredere. Iar instituția încrederii e fundamentală într-o democrație, e fundamentală pentru construirea unei narativități comune.

Digi24.ro

O femeie a găsit o poșetă în care erau acte, bani și telefoane lângă gara din Arad. A luat-o și acum e reținută

Practic popoarele și națiunile ajung să prospere în jurul unor povești comune, atașante și importante – și implicit în jurul unor simboluri. Un stat e puternic nu atât prin armata lui, nu prin instituțiile de forță cu prin instituția încrederii, ce se formează în jurul unor valori. E țesătura care asigură puterea unei națiuni, și toate celelalte instituții sunt rezultatul acestor credințe care țin o națiune împreună”, a declarat, pentru FANATIK, Mihai Demetriade.

Poate în mod natural se naște întrebarea care este, sau care ar fi trebuit să fie, simbolul, momentul fondator al României de după 1990, iar principalele răspunsuri par a consta fie în posibilitatea abandonată de reîntoarcerea la monarhie sau în clădirea Revoluției din 1989 ca un astfel de moment.

„Moartea Reginei Elisabeta este un tip de instanță, de moment alchimic care adună și face vizibilă prezența acestor energii instituționale, simbolice ce creează solidaritate. Trecutul nostru scurt democratic nu a reușit să construiască instituții de forța și amploarea simbolică a monarhiei britanice, care are câteva sute bune de ani. Prin urmare, cu siguranță așteptările sunt disproporționate, dar nu ilegitime.

În scurta noastră istorie democratică există momente istorice care ar putea să devină sau să proiecteze tipul acesta de putere simbolică asupra societății. Revoluția este un asemenea moment și este legitim să fie gândită ca un asemenea moment și cred că este un act fondator al republicii post-90. În jurul mandatului ei democratic ar trebui să ne asociem așteptările și speranțele”, a precizat, pentru FANATIK, istoricul Mihai Demetriade.

Digisport.ro

FOTO Gest golănesc, fără precedent, al unui luptător către fata din ring! Ce a urmat depăștește orice imaginație

Abandonarea întoarcerii la monarhie în România

Pentru istoricii români, un moment similar cu cel prin care trece astăzi Marea Britanie au fost chiar funeraliile de stat de la înmormântarea Regelui Mihai, din decembrie 2017, atunci când sute de mii de români, foarte mulți tineri, au ieșit în stradă pentru a-și lua rămas bun de la fostul suveran într-unul dintre cele mai impresionante momente din istoria recentă a României.

„Moartea unui monarh nu înseamnă doar punctual dispariția unei vieți ci înseamnă și o formă de a scoate la lumină ce înseamnă monarhia în spațiul britanic. La posturile britanice, la BBC, putem observa, dincolo de ținuta și comentariile sobre, o sumă de epitete care leagă destinul Reginei Elisabeta de destinul Marii Britanii. E o subtilă lecție de solidaritate și de putere simbolică.

Momente de tipul acesta am întâlnit rar în România, dar ceremoniile de înmormântare ale Regelui Mihai au fost un asemenea moment. E un prilej bun să amintim că au fost organizate de statul român impecabil. O bună parte a istoriei a fost atunci recuperată și omagiată în felul acesta, ceea ce a fost dătător de speranță. Decidenții au înțeles atunci că monarhul nu e doar, așa cum spunea Ion Iliescu „cetățeanul Mihai de România” în 1990, ci este un monarh cu toate prerogativele sale simbolice și implicit cu locul lui în istoria noastră. Atunci a fost un moment auroral, extrem de important simbolic, pe care-l vedem acum desfășurându-se în Marea Britanie”, este de părere Mihai Demetriade.

Dincolo de încărcătura emoțională pentru întreaga societate românească a funeraliilor Regelui Mihai, istoricii sunt de părere că imediat după 1990 o întoarcere la regimul constituțional de dinaintea regimului comunist ar fi fost extrem de greu de realizat. La acest lucru au contribuit atât cele cinci decenii ale regimului comunist dar și propaganda menținută de regimul Iliescu împotriva Regelui Mihai.

„În mod ideal, căderea regimului comunist ar fi putut să ne ducă la restaurarea ordinii constituționale de dinaintea instalării acestuia, a ceea ce a existat înainte de actul de abdicare forțată a regelui în 1947. Aici însă se deschide o întreagă discuție teoretică complexă, cu unii istorici care argumentează că acel act a fost unul ilegal, și în consecință nu are temei reprezentând voința poporului român și nici măcar a regelui, iar alții spun că rămâne un act oficial, ce păstrează valabilitate.

Poate s-ar fi putut, poate au existat oameni la începutul anilor 90 care au sperat că Revoluția din 1989 va însemna un fel de întoarcere la o ordine pre-existentă instalării regimului comunist. Nu sunt atât de convins că acest lucru ar fi reușit practic, dat fiind faptul că regimul comunist practic a șters din memoria a cel puțin două generații de români ideea aceasta de monarhie și rege”, a declarat, pentru FANATIK, istoricul Mădălin Hodor.

Potrivit acestuia, după 1990 numărul celor care susțineau revenirea la monarhie a României era extrem de mic, cei mai mulți nici nu știau cine era Regele Mihai și, la fel de important, regimul Iliescu s-a opus direct unui astfel de scenariu.

„Foarte puțini, înainte de 1989, știau cine este Regele Mihai. Poate doar cei care ascultau posturile străine, sau aveau informații din familie de la persoanele care apucaseră să trăiască perioada de dinainte de 1945. Regele era pentru majoritatea românilor o persoană străină, care nu mai avea legătură cu România. În dosarul de urmărire la Securitate, regele a avut mai multe nume conspirative care se dădeau celor urmăriți, iar unul dintre aceste nume era „străinul”. Mi se pare mai mult decât simbolic, Securitatea găsise o modalitate concretă de a-l înstrăina pe rege de poporul român.

În 1990 era totuși un străin, iar invocarea unei idei de acum 50 de ani nu mai era suficientă. În plus, a existat și propaganda pe care a făcut-o după 1990 regimul instalat al lui Ion Iliescu împotriva monarhiei. El s-a folosit de această propagandă pentru a reteza din fașă orice idee de acest fel, prezentându-l pe Regele Mihai și de revenire la monarhie ca fiind similară cu aceea a moșierilor care vin să-și ia înapoi averile. În mare, propaganda pe care o făcuseră și comuniștii timp de 50 de ani”, a mai precizat Mădălin Hodor.

Potrivit acestuia, în acest moment România și societatea noastră nu are acel set de simboluri care să ne unească, Regele Mihai devenit cel puțin un reper mai ales după moartea sa.

„Dacă ne gândim la simbolurile pe care fiecare națiune ar trebui să le aibă, în România într-adevăr nu există aceste simboluri în jurul cărora românii s-ar simți că s-ar putea coaliza. Noi nu avem un simbol la nivelul a ceea ce a fost Regina Elisabeta pentru britanici. E o deficiență, iar Regele Mihai după cum s-a văzut, a devenit un reper mai ales după moartea sa pentru mulți dintre români”, a mai precizat acesta.

Revoluția din 1989 ca moment fondator

Dacă România nu a revenit la o monarhie constituțională, în ultimii ani chiar și Revoluția de la 1989 a început să-și piardă din puterea simbolică. Acum, principalele discuții legate de eveniment în spațiul public reapar mai degrabă în contextul incapacității justiției din țara noastră de a trage la răspundere, după trei decenii, responsabilii de moartea a peste o mie de persoane. Pentru istoricul Mădălin Hodor, faptul că toată discuția despre evenimentele di 1989 se reduce la vinovăția lui Ion Iliescu poartă riscul de a diminua importanța ei istorică pentru societatea noastră.

„Revoluția din 1989 este și probabil că va rămâne mult timp de acum înainte o chestiune controversată în care sunt amestecate tot felul de lucruri. De exemplu, discuția despre Revoluție este centrată în jurul lui Ion Iliescu, ceea ce din punctul meu de vedere este o chestiune falsă. Faptul că Iliescu a venit după aceea și s-a instalat la putere nu diminuează cu nimic meritele Revoluției. Discuția publică face cum acest lucru. Se aruncă o imagine negativă asupra revoluției în întregimea ei, doar pentru că Iliescu a venit apoi și a făcut ce a făcut.

Toată discuția se duce în derizoriu, nu se discută despre Revoluție, dar se discută despre lovitura de stat doar pentru că Iliescu s-a instalat la putere. Revoluția a ajuns un subiect foarte controversat mai degrabă din cauza acestei priviri, în loc de ceea ce ar trebui să facem, adică să ne uităm efectiv la evenimentele de atunci. E mai mult o judecată de tip emoțional, Revoluție egal Ion Iliescu, deci dacă Iliescu a instalat un regim de tip post-comunist înseamnă că Revoluția nu are cum să fie ceva bun. De aici nici nu merită să avem un astfel de reper, din moment ce lucrurile nu s-au întâmplat așa cum credeam noi că trebuia să se întâmple. E o judecată falsă din punct de vedere istoric, dar fiind emoțională nu poți argumenta împotriva ei”, a declarat, pentru FANATIK, Mădăli Hodor.

Potrivit acestuia, percepția asupra Revoluției din decembrie 89 a fost afectată nu doar de incapacitatea justiției de a trage la răspundere vinovații, dar și de nenumăratele scandaluri cu cei care au încercat să profite ulterior, și asupra cărora s-a concentrat mare parte din discuția publică.

„Eu cred că această Revoluție a existat și cred că ar trebui să reprezinte un reper pentru societatea noastră. A marcat o schimbare profundă și îi datorăm în mare parte faptul că suntem liberi azi. Din păcate percepția publică nu este aceeași. Iar disputele acestea care au fost timp de 30 de ani cu tot felul de teorii, ce s-a întâmplat cu revoluționarii însăși, cu falșii revoluționari, privilegii, bani, de toate chestiile astea nu au ajutat foarte mult pentru ca publicul să aibă o percepție corectă. În mod paradoxal, cu cât trece timpul momentul istoric al Revoluției pare că devine mult mai neclar”, a mai precizat acesta.

Și istoricul Mihai Demetriade este de părere că Revoluția din 1989 poate și trebuie să devină această „narațiune comună” pentru societatea română de astăzi, însă subliniază că asupra percepției acestui eveniment se duce o luptă între forțele democratice și cele populiste.

„Cred că sunt energii în societatea noastră care încurajează și susțin acest mandat democratic dat de Revoluția din 1989, că sunt oameni în stat care fac multe pentru asta. Sunt de asemenea energii populiste care refuză și fac totul posibil ca mandatul democratic să nu fie articulat. Sunt partide în spectrul politic autohton ca acest mandat democratic să se fisureze, propunând tot felul de legende populiste și ultra-naționaliste. Sunt cei care nu văd în democrație o infrastructură simbolică, și o găsesc în altă parte, și uitându-se la populismele de tipul celor practicate de Moscova”, a precizat acesta.

Potrivit acestuia o vină pentru faptul că dezbaterea cu privire la Revoluție a fost capturată de subiecte anexe stă și în faptul că statul român încă ține secrete multe din informațiile cu privire la evenimentele din decembrie 89.

„Faptul că narațiunile pe acest eveniment fondator au fost viciate se datorează în principal absenței la surse primare arhivistice și complicității unor instituții care au încercat să-și acopere implicarea criminală în masacre. Vorbim de mai multe instituții care au făcut tot posibilul ca arhivele pe care le dețin să nu intre în circuitul civil încă de la primele procese ale celor responsabili de crime din anii 1990. În loc să avem și acum arhive sechestrate la Ministerul Apărării, poate că dacă le-ar fi predat în anii 90, poate că și procesele împotriva unor ofițeri ar fi clarificat multe din dilemele pe care le avem astăzi”,  a mai declarat istoricul Mihai Demetriade.