Inna, răsfățată de iubit. Imagini romantice postate de Deliric

Cerasela Stafie   
în Stiri mondene
07/10/2020, 12:14
Inna, răsfățată de iubit. Imagini romantice postate de Deliric
Inna, răsfățată de iubit. Imagini romantice postate de Deliric Sursa foto: Instagram

Inna este tratată regește de proaspătul iubit, Deliric. Acesta a postat la InstaStory o fotografie care o arată pe celebra cântăreață bucurându-se de o cină romantică, la lăsarea serii.

Decorul este și el unul de poveste, iar imaginea distribuită de rapper o înfățisează pe iubita lui admirând peisajul și uitându-se în zare.

Deliric a prins un cadru din care se poate vedea masa îmbelșugată și o sticlă de vin care să însoțească bucatele. Totul are loc pe un balcon, peste balustrada căruia Inna privește peisajul romantic care-i înconjoară, scrie spynews.ro.

Inna este răsfățată de Deliric. Cei doi au recunoscut recent că formează un cuplu

Inna, cină romantică
Inna, cină romantică alături de Deliric
Sursa foto: spynews.ro

Întreaga imagine pare desprinsă dintr-un film romantic, iar cei doi cântăreți par din ce în ce mai fericiți. Artiștii și-au făcut pubică relația după ce Inna a postat un filmuleț cu Deliric pe Instagram, iar de atunci au mai fost surprinși împreună în public.

De ziua rapperului, Inna a postat o fotografie în care acesta apărea singur, dar imaginea venea însoțită de mesajul:  „La mulți ani persoanei și rapperului meu preferat din întreaga lume”.

Ambii artiști sunt foarte discreți cu privire la viața personală, dar zvonurile cu privire la relația romantică dintre ei au început să devină mai plauzibile după ce interpreta a distribuit o fotografie făcută la mare, în care l-a etichetat pe actualul iubit, semn că au petrecut vacanța împreună.

Cuplul recent format a fost surprins de jurnaliști luna trecută în timpul unei ieșiri în oraș, iar, ulterior, au apărut și imagini cu cei doi. Frumoasa brunetă a postat câteva clipuri cu iubitul ei, care cânta în timp de conducea.

Inna și Deliric
Inna, gest emoționant față de Deliric. Cum s-au afișat cei doi, în văzul tuturor. Sursa foto: Instagram.

Inna a măturisit că a fost cerută în căsătorie! Nu, nu de Deliric, ci de altcineva, în trecut. Ea a vorbit despre o relație de 6 ani cu un băiat și a menționat că răspunsul pe care i l-a dat a fost pozitiv, doar că amândoi s-au răzgândit mai târziu.

”Am fost cerută în căsătorie, am zis DA, dar nu m-am căsătorit. Am fost cu un băiat șase ani și după ne-am răzgândit amândoi”, a povestit aceasta, conform cancan.ro.

 

Închide ×