Înscăunare SURPRIZĂ! Antrenor pus PREŞEDINTE la un club din Liga 1!

Mircea Dominte   
în Fotbal intern
11/06/2014, 20:33
Înscăunare SURPRIZĂ! Antrenor pus PREŞEDINTE la un club din Liga 1!

Ceahlăul Piatra Neamţ şi-a întărit staff-ul administrativ! Astfel, pe lîngă cei doi preşedinţi pe care nemţenii deja îi au, în persoanele lui Gheorghe Ştefan, de onoare, şi Viorel Mestecăneanu, al Consiliului de Administraţie, se va alătura şi Florin Marin. Fostul secund al lui Victor Piţurcă de la echipa naţională şi tehnician al Astrei pentru cîteva săptămîni în finalul sezonului recent încheiat va îndeplini funcţia de preşedinte executiv.

646x404

Florin Marin a avut o carieră prolifică pe vremea în care juca, el evoluînd pentru Rapid şi Steaua, echipe alături de care a cîştigat o Cupă, respectiv un titlu şi o Cupă. Acesta şi-a început cariera de antrenor principal în 1992, an începînd cu care a condus mai multe echipe din prima ligă: Farul, Ceahlăul, Progresul, Rocar, Universitatea Craiova, Dinamo, Astra, Petrolul, Jiul Petroşani, Dacia Mioveni, dar şi naţionala U21 a României. Pentru Marin este prima experienţă în staff-ul administrativ al unei echipe.

Închide ×