News

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, achiziții de zeci de milioane de lei. Ce mașini vrea să cumpere instituția

IGSU, cumpărături de zeci de milioane de lei. Inspectoratul vrea să achiziționeze mai multe mașini. Automobilele vor fi direcționate către serviciile publice de Salvamont
23.08.2022 | 09:03
Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta achizitii de zeci de milioane de lei Ce masini vrea sa cumpere institutia
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, achiziții de zeci de milioane de lei. Ce mașini vrea să cumpere instituția. Colaj Fanatik/Sursa; Hepta
ADVERTISEMENT

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că este gata să plătească peste 23 de milioane de lei pentru 51 de mașini. Vorbim de mai bine de 5 milioane de euro, bani care vor crește viteza de reacție, dar care vor face posibilă și intervenția în locuri mai puțin accesibile.

Zeci de milioane plătiți de IGSU pentru mașini

Mai exact, autospecialele pe care vrea să le cumpere instituția trebuie să eficientizeze acțiunile de intervenție, prin furnizarea de produse moderne, scăderea costurilor de mentenanță și a timpului de răspuns. De altfel, IGSU a recunoscut că, în acest moment, populația din zonele montane are o problemă serioasă în a accesa serviciile medicale de urgență.

ADVERTISEMENT

De cele mai multe ori se ajunge la complicații, pentru unele dintre ele fiind nevoie de internare în spital și diferite alte intervenții. Ca să nu se mai întâmple așa ceva, inspectoratul vrea acum dotarea serviciilor de Salvamont cu autospeciale. De remarcat că, în prezent, intervențiile în aceste zone se fac fără mijloace tehnice pentru un eventual transport al pacienților.

Se urmărește în acest fel îmbunătățirea sănătății populației prin creșterea calității serviciilor pre-spitalicești. Echipamentele achiziționate vor asigura un prim ajutor calificat și, în mod categoric, vor crește capacitatea de căutare și salvare în zonele de munte.

ADVERTISEMENT

De asemenea este vizată și consolidarea rețelei de echipaje de intervenție și creșterea vitezei de răspuns la urgențele medicale în județe care nu dispun de astfel de mijloace. Nu este prima achiziție de acest gen pe care Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a făcut-o în ultima perioadă.

Vă readucem aminte că de curând o autospecială pentru stingerea incendiilor a intrat în dotarea celor de la ISU Prahova. Utilajul a fost achiziţionat de IGSU din fonduri europene și are garda mărită la sol, ceea ce permite deplasarea inclusiv pe terenuri accidentate.

ADVERTISEMENT

Mai mult decât atât, aceasta poate fi alimentată cu apă și din surse fără presiune, precum lacuri, acumulări de apă sau râuri. Vorbim despre un avantaj serios în condițiile în care multe dintre intervenții au avut loc și în zone greu accesibile, situate la mare distanță de hidranți.

Peste 100 de sate și cătune sunt izolate în România. Multe dintre ele sunt împrăștiate prin munți și accesul la ele se face dificil. Populația este îmbătrânită, tinerii plecând la oraș sau în străinătate, în timp ce grădinițele și școlile au rămas clădiri părăsite.

ADVERTISEMENT

FANATIK a scris despre drama unui sat din județul Buzău. Gonțeștiul mai are patru case locuite, restul fiind pline de doruri și pustietate. Nu s-a mai născut nici măcar un copil în ultimii ani de zile. „Nu au apă, acolo este un pilon de sare și apa este foarte sărată. Ei își pun murăturile cu apă de la un izvor care curge de sus, din munte. Aprovizionarea o faci cu baxurile. Iarna este mai greu. Eu îmi aduc aminte când eram la bunici, că iarna nu aveam acces la apă și ne urcam pe casă și topeam zăpada”, a precizat o reprezentată a primăriei de care aparține cătunul.

Interesant este că, anul trecut, reprezentanții Salvamont România au bifat un record negru în ceea ce privește numărul de intervenții la care au fost nevoiți să meargă. Astfel, potrivit unui raport oficial, structurile Salvamont au intervenit la nu mai puțin de 7148 de acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical. Peste două mii de intervenții au avut loc în zonele montane, dar nu s-au derulat pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă. Mai trebuie spus că în țara noastră funcţionează, la nivelul a 24 de judeţe, 74 de formaţii Salvamont în cadrul a 42 de structuri judeţene sau locale.

ADVERTISEMENT