News

Cum vrea Instagram să-i îmbogățești în plus pe ”influencerii” preferați. Proiectul speră ca utilizatorii de rând să-și deschidă buzunarele 

Instagram vrea să îi plătești pe creatorii de conținut preferați, astfel încât aceștia să îți ofere acces la materiale exclusive pe platforma care rivalizează cu TikTok.
23.01.2022 | 18:02
Cum vrea Instagram sai imbogatesti in plus pe influencerii preferati Proiectul spera ca utilizatorii de rand sasi deschida buzunarele
ADVERTISEMENT

Instagram caută noi metode pentru a-i face pe creatorii de conținut să fie mai motivați în activitățile pe care le desfășoară. În fond, e o situație din care câștigă atât creatorul de conținut, cât și Instagram, ambii profitând de pe seama utilizatorului, care se bucură mai mult sau mai puțin de ceea ce vede.

Creatorii de conținut, sau influencerii, după cum sunt mai degrabă cunoscuți publicului larg, fac deja bani de pe seama celor care-i urmăresc. Se fac bani într-o mulțime de moduri pe internet, însă cea mai facilă variantă a devenit cea a promovării unor servicii sau produse care s-ar putea dovedi utile unora dintre cei care văd o anumită postare.

ADVERTISEMENT

Nu-i nimic rău în a câștiga ceva bani de pe urma conținutului pe care îl produci și toți înfluencerii încearcă să facă asta. Unii cad, însă, în extrema în care devin reclame ambulante, făcând reclamă prea multor produse, astfel că își pierd din credibilitate în fața fanilor. Încărcarea unei pagini cu prea mult conținut ”sponsorizat” o îndepărtează de origini și îi alienează, încet dar sigur, pe urmăritori.

Astfel, creatorii de conținut se văd într-o postură dificilă, în care trebuie să găsească echilibrul dintre a le face pe plac fanilor și a le face pe plac brandurilor care vor să-i sponsorizeze pentru a face reclamă la una sau la alta.

ADVERTISEMENT

Pentru a veni în întâmpinarea celor care vor să se țină mai departe de astfel de parteneriate, dar care vor totuși să nu moară de foame, Instagram vine cu o propunere pentru utilizatori: aceea de subscripții plătite la conținutul influencerilor preferați.

Subscripții lunare pentru conținut ”special”

Astfel, rețeaua socială a început să testeze la un nivel încă restrâns posibilitatea de a te abona la conținut special realizat de o persoană care îți place cu adevărat. Planurile referitoare la acest model de subscripție au apărut undeva în luna noiembrie a anului trecut, iar acum această schemă a început să fie implementată.

ADVERTISEMENT

Pentru că e vorba de o variantă ”alfa” de teste, doar 10 influenceri din Statele Unite au primit momentan acces în acest program. Costurile sunt de la modice la neserioase, având în vedere că Instagram va oferi posibilitatea de creare a unor subscripții care pot valora de la 0,99 dolari până la 99,99 dolari pe lună! Unul dintre cei 10 influenceri admiși în această perioadă de probă spune că veniturile realizate astfel sunt păstrate în totalitate de către creatorii de conținut. Cel puțin până în 2023.

Cu siguranță, mai toți vor începe de jos și, pe măsură ce atrag public, vor oferi și conținut din ce în ce mai scump. În această ptivință, va fi interesant de urmărit cine și ce va oferi pentru 99,99 dolari pe lună. A plăti atât de mult doar pentru ”clipuri distractive” nu pare o afacere prea bună.

ADVERTISEMENT

Cei ce cumpără o astfel de subscripție vor avea acces la conținut exclusiv, cum ar fi postări, videouri live, story-uri și, de asemenea, vor avea și numele marcat cu mov în comentarii, ca ceilalți utilizatori să vadă că aceștia sunt ”privilegiați.”

Au existat informații conform cărora Instagram ar lucra la tehnologii prin intermediul cărora conținutul exclusiv de acest fel să nu poată fi duplicat prin capturi sau înregistrări de ecran. Compania a dezvăluit că, cel puțin momentan, nu există o astfel de piedică, dar creatorii sunt încurajați să raporteze pe oricine le ”fură” conținutul.

Bani în plus pe lângă mulți bani

Cât de mult succes va avea acest nou plan al Instagram, rămâne de văzut, însă chiar și în cazul unei rate mici de adopție la nivel procentual, tot putem vorbi despre un număr mare de subscripții în numere absolute. Gândește-te doar ce înseamnă 1% dintr-un milion de urmăritori. Vorbim despre 10.000 de persoane, care fiecare va arunca măcar un dolar pentru conținut special.

Cu siguranță, unii vor fi dornici să arunce cu bani înspre influencerii preferați, căzând însă în capcana de a le da bani celor care oricum fac deja o grămadă de bani pe seama propriilor urmăritori.

Atât de mulți bani sunt la mijloc, în unele cazuri, încât autoritățile au început să fie mai atente la banii pe care îi învârt acești influenceri. ANAF a decis să ia la puricat conturile creatorilor de conținut care s-au afirmat în România, constatând că nu întotdeauna contribuțiile au fost plătite către stat. În fond, vorbim despre venituri ce trebuie impozitate ca atare.

Unii speculează, în paralel, că aceasta ar fi de fapt o încercare din partea Instagram de a integra cumva conceptul de NFT în cadrul platformei.

ADVERTISEMENT