Antena 1 se pregătește să aducă în fața telespectatorilor încă un sezon al emisiunii ”Insula Iubirii”, direct din Thailanda, de pe Coconut Island.
Radu Vâlcan și întreaga echipă a emisiunii, alături de cuplurile care-și vor pune relația la încercare, au ajuns deja pe”Insula Iubirii”, acolo unde filmările sunt în toi.
”Sunt foarte bucuros să vă anunţ că am inceput deja filmările pentru cel mai nou sezon Insula Iubirii, într-o locaţie de vis, în Coconut Island, o insulă cu totul specială, de lângă Phuket”, spune Radu Vâlcan, conform unui comunicat emis de Antena 1.
În noul sezon, Radu Vâlcan rămâne la “cârma” emisiunii, chiar dacă, săptămânile trecute, a apărut pe micul ecran, la Pro TV, iar telespectatorii vor avea parte de multe surprize. Nu doar locația unde vor fi cazați concureții și ispitele este una nouă și de vis.
Sezonul șase vine cu perechi de îndrăgostiți și povești de viață uluitoare, dar și cu ispite pe care nu le-ați mai întâlnit până acum. Astfel că, spune Radu Vâlcan, noul sezon al emisiunii de la Antena 1 va fi unul cu multe momente de suspans.
”Tot ce pot să vă spun în acest moment este că fanii acestei emisiuni vor avea parte de foarte multe surprize, avem o mulţime de noutăţi, mult mai multe ispite şi, totodată, mult mai multe provocări. Până acum, toate sezoanele ne-au surprins diferit şi vă asigur că nici de această dată nu vor exista excepţii.
Insula Iubirii e pregătită să îi pună din nou pe concurenţi faţă în faţă cu alegerile care le vor schimba vieţile. Tentaţie sau relaţie sunt cuvintele care îi vor defini de-acum înainte pe cei care au decis să îşi testeze relaţiile la Insula Iubirii”, a mai adăugat prezentatorul emisiunii.
Dacă anul trecut, Antena 1 a oprit castingul din cauza situației epidemiologice de la nivel mondial, acum cuplurilor care-și vor pune relația la încercare au fost alese, iar, în 2022, fanii emisiunii se vor putea bucura, din nou, de ediții tentante.
Conform formatului emisiunii, timp de mai multe zile, cuplurile ajunse pe ”Insula Iubirii” se vor împărți în două tabere: femei și bărbați.
Fiecare grup își va duce traiul pe o altă insulă, acolo unde își vor face apariția și ispitele de sex opus, moment în care intervine întrebare lui Radu Vâlcan: tentație sau relație?